La data de 12 mai a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov efectuează, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, nouă percheziţii la domiciliile şi sediile comerciale ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comercializării şi producerii ilegale de produse textile.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, reprezentanţii a două societăţi comerciale din localitatea Voluntari ar fi comercializat peste 200.000 de produse textile pe care le-ar fi produs, în mod clandestin, în cadrul celor două fabrici pe care le deţineau în mod ilegal. În fapt, fabricile în cauză erau principalul furnizor de produse textile pentru piaţa de desfacere dintr-un centru comercial, din localitatea Dobroeşti.
Valoarea bunurilor comercializate de aceştia este de peste patru milioane de euro, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu peste un milion de euro. Poliţiştii au instituit măsuri asiguratorii pentru bunurile celor două societăţi comerciale, până la concurenţa sumei de un milion de euro.
De asemenea, zece persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.