Actorii de pe piața gazelor urmăresc cu interes, de câteva luni, ascensiunea spectaculoasă a unei SRL cu doi angajați, care în foarte scurt timp a ajuns să fie unul dintre cei mai mari importatori. În luna aprilie 2019 chiar a fost cel mai mare importator de gaze, cu o pondere de peste 50%. Cine se află în spatele acestei firme? Cum a ajuns să domine importurile de gaze? Multe voci de pe piața energiei, de la reprezentanți ai furnizorilor și până la cei ai autorităților, spun că firele ar duce până la Moscova.
De altfel, autoritatea de reglementare din România și cea din Ungaria ar avea o investigație comună asupra activității acestei firme, potrivit unor surse din ANRE.
Am încercat să aflăm informații din mai multe zone despre această firmă, iar mulți dintre cei cu care am vorbit au spus că aceasta și-a făcut intrarea pe piață cu sprijinul unor politicieni din ALDE, dar și a unor manageri din domeniul gazelor. Aceasta în condițiile în care ALDE controlează mare parte din sectorul energetic. De altfel, în ultimii doi ani și jumătate la energie au fost numai miniștri ai ALDE.
Firma se numește Valahia Gaz. Potrivit datelor Termene.ro, s-a înființat pe 22 septembrie 2017 și în doar un an a ajuns la o cifră de afaceri uriașă pentru o firmă nouă. În 2018 a înregistrat o cifră de afaceri de 341,8 milioane lei și o pierdere de 44,2 milioane lei. În 2017 nu a avut activitate. Este o firmă care funcționează cu doar 2 angajați.
În ultimele luni s-a remarcat prin importurile mari de gaze făcute prin punctul de interconectare cu Ungaria. Potrivit datelor ANRE, în aprilie a deținut o pondere de 51,47%, pe următorul loc, la mare distanță, fiind OMV Petrom Gas cu 14,9%. În mai, a deținut o pondere de 41,2%, fiind întrecut de OMV Petrom cu 50,7%. Acestea sunt ultimele date publice ale ANRE. Trebuie precizat că în ultimele luni România a înregistrat importuri de gaze nefiresc de mari.
Potrivit datelor INS, în perioada 1 ianuarie-30 iulie 2019, importurile au fost cu 56,7% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Au fost importuri mari și pe timp de vară, prin punctul cu Ungaria și aproape deloc prin punctele cu Ucraina, în condițiile în care în perioada caldă, acestea tindeau spre zero în alți ani. Așa s-a ajuns în situația în care în luna iunie, importurile au fost de 364 de ori mai mari decât în aceeași lună a anului trecut. Este adevărat că anul trecut cantitatea a fost foarte mică, puțin peste 4.000 MW. Fostul ministru al energiei Anton Anton spune că nu vede nicio problemă în creșterea importurilor, deoarece prețurile din producția internă de pe piața liberă sunt mai mari. Însă prețurile din producția internă au ajuns să fie mai mari din cauza controversatei OUG 114/2018.
Cum a trecut firma de la un georgian la altul
Este o firmă care nu prea își plătește dările către Fisc, înregistrând pe 31 decembrie 2018 o datorie la bugetul de stat de 11,1 milioane lei, aceasta crescând la 31 martie 2019 la 52,8 milioane lei.
Administratorul firmei este Spiridon Damian, cetățean român, acesta fiind și asociat cu o pondere de 54,6%. Celălalt asociat, cu o participație de 45,38% este Msuknishvili Dimitri, cetățean georgian din Tbilisi. Spiridon Damian figurează și ca asociat unic la Total Corporate Investment Group SRL din București.
Despre această firmă a scris în câteva rânduri și Profit.ro, care a arătat că firma a fost înființată în septembrie 2017 de o persoană despre care nu se cunosc multe lucruri, Constantin Muceanu. În decembrie 2017, a intrat în firmă și Archil Msuknishvili, cetățean georgian din Tbilisi, care a devenit în scurt timp asociat unic. În aprilie 2018, Msuknishvili a majorat capitalul social de la 45.000 lei la 145.000 lei, iar în octombrie a intrat în firmă un alt cetățean din Tbilisi, Mikheil Kardenakhishvili. În noiembrie 2018 a apărut și Damian Spiridon. Primul cetățean georgian Archil Msuknishvili a cedat părțile sociale celor doi nou intrați, iar în ianuarie 2019 a intrat încă un georgian, Dimitri Msuknishvili. Până la urmă, au rămas Damian Spiridon și Dimitri Msuknishvili.
Potrivit Profit.ro, care citează Rise Project, Damian Spiridon era în 2015 coordonator al PNȚCD Dâmbovița, iar în 2008, Spiridon a fost deconspirat de CNSAS ca fost colaborator al Securității. În același an 2008, a vrut să candideze la Primăria Capitalei ca reprezentant al Partidului Verde. Un document al CNSAS arată că în 2009 instituția a câștigat un proces împotriva acestuia.
De asemenea, potrivit EVZ, înainte de a ajunge să fie controlată de Spiridon, Total Corporate Investment Group a fost deținută de vehiculul juridic elvețian Total Asset Management, o firmă cu acționariat ascuns ”racordată la afacerile mai multor milionari din spațiul ex-sovietic și cu legături cu foști ofițeri de informații ai URSS”. Unul dintre aceștia ar fi fost Boris Golovin, născut în Republica Moldova și având și cetățenie română, care, prin intermediul firmelor Global Internațional 2000 și Global Energy Investment, a fost implicat printre altele într-un proiect eșuat de construire a unei termocentrale la Galați, dar și în privatizarea centralei termoelectrice de la Giurgiu. Golovin a mai fost implicat și într-un proiect de înființare a unei linii de producție de autobuze model rusesc la UCM Reșița. – sursa: Hotnews.ro