Acasă Educatie Aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

Aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

Lotul României la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad), care în acest an a avut loc în Georgia, a obținut locul 2 în clasamentul oficial al țărilor europene, după Ucraina, cu două medalii de aur și două medalii de argint, și locul 5 pe națiuni, după SUA, Australia, China și Ucraina. La EGMO 2024 au participat 212 eleve din 54 de state europene și invitate.

România s-a clasat pe locul al doilea între țările europene (37 de țări) și pe locul 5 între toate cele 54 de țări participante la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2024 (EGMO 2024), care s-a desfășurat în perioada 11-17 aprilie 2023, în Tskaltubo, Georgia.

Medaliile de aur au fost câștigate de Aida Mitroi (Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) și Gabriela-Mădălina Pîrvulescu (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), iar medaliile de argint au fost câștigate de Mara-Ioana Zaharia (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați) și Ana-Gabriela Cîrjea (Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara).

Concurentele au avut de rezolvat șase probleme în două zile de concurs. Au avut la dispoziție 4 ore și jumătate, în fiecare zi de concurs, pentru a rezolva exercițiile.

Echipa a fost condusă de prof. Mihail Bălună, redactor șef la Gazeta Matematică și prof. Anca Băltărigă de la Liceul Internațional de Informatică București.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad EGMO) este competiția dedicată elevelor de liceu din Europa, care sunt pasionate de matematică. A fost inițiată de Anglia, care a găzduit prima ediție în aprilie 2012, la care au participat 19 țări.

 

1 COMENTARIU

  1. […] Lotul României la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad), care în acest an a avut loc în Georgia, a obținut locul 2 în clasamentul oficial al țărilor europene, după Ucraina, cu două medalii de aur și două medalii de argint, și locul 5 pe națiuni, după SUA, Australia, China și Ucraina. […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here