Un copil din România beneficiază de doar 8,4 ani de învăţare, ca medie
Un studiu al Băncii Mondiale arată că un copil născut astăzi în România va atinge la maturitate doar 58% din potențialul său de productivitate, adică va fi cu mai mult de 40% sub ceea ce ar trebui. Asta se va reflecta în veniturile pe care le va obține, în calitatea vieții sale de adult și mai apoi asupra copiilor săi prin ceea ce le oferă. Copiilor li se transmite și o moștenire socială, nu doar genetică. Și ce e mai prost este că acest indicator este în deterioare. Acum zece ani era puțin mai sus, la 60%.
Izolat, acest procent poate părea artificial. Pentru că e abstract și noi avem tentația de a ne uita la cazuri concrete. Dar el vrea să reflecte o stare generală. Și medie. Pentru că avem copii excepționali care ajung să lucreze la mari grupuri în poziții înalte. Potențialul lor este și depășit. Dar avem și o mare masă a unor copii lipsiți de șanse care ajung să supraviețuiască în sate izolate din agricultură și care ating… 5% din potențial! Procentul e aleatoriu, doar pentru a ilustra situația de fapt.
Cum pierde România capitalul uman
Capitalul uman nu are șansa să se dezvolte cum ar trebui și sunt factori economici, de educație și sănătate.
cel potențial este calculat în funcție de anii de școală, în funcție de speranța de viață în România și la acestea suferim cel mai mult. Speranța de viață mai mică înseamnă mai puțini ani de activitate, deci omul nu ajunge la tot ce ar putea da.
Sunt și criterii calitative și cantitative. Studiul arată că procentajul tinerilor cu vârsta de 15 ani care vor supravieţui până la vârsta de 60 de ani se ridică la doar 88%, comparativ cu 93% în Franţa sau 95% în Suedia.
Dar abia de la educație începe diferența: abandonul școlar de la noi și continuarea sa, analfabetismul funcțional. Banca Mondială estimează că un copil din România beneficiază de doar 8,4 ani de învăţare, ca medie. Înseamnă lipsa a peste trei ani de educație în acest indice al Băncii, care nu ia în calcul doar durata studiilor, ci și calitatea învățării. Practic, social, generații întregi sunt neterminate!
Ce înseamnă copilul pentru familiile de la sat și de la oraș
Iarăși trebuie văzut ansamblul, nu cazurile individuale pe care le știm în cercul nostru. Pentru că apare acea placă veche a celor două Românii. Natalitatea în păturile defavorizate este mai mare, pe când cei cu venituri mari au mai puțini moștenitori. Și sunt multiple motive – de la cultură, egoism, până la perspectiva asupra copilului.
În societatea rurală copilul are și o trăsătură de factor de producție – ajută la muncă, pe când în mediul, să-i zicem puțin emancipat, este doar un cost. Iar părintele evită să aibă costuri mult mai mari. Adică mulți copii.
Din educație și sănătate pornesc problemele. Acolo, lipsa de preocupare, de investiții, a programelor de incluziune generează o astfel de situație tristă.
