Acasă Anchete Ilfov/Un întreg arsenal confiscat în timpul perchezițiilor la clanurile interlope

Ilfov/Un întreg arsenal confiscat în timpul perchezițiilor la clanurile interlope

DISTRIBUIȚI

Polițiștii au confiscat 35 de arme, printre care și un pistol airsoft, și importante sume de bani și bijuterii, în urma perchezițiilor de joi dimineață la membrii clanului Sadoveanu. Șapte persoane au fost reținute și vor fi prezentate judecătorului, cu propunerea de arestare preventivă. Polițiștii au găsit și confiscat la percheziții mai multe arme, printre care 24 arme albe (cuțite, macete, săbii), 10 obiecte contondente (bâte, castet, box metalic) și un pistol tip airsoft. De asemenea, au mai gasit și importante sume de bani, dar și bijuterii: 152.000 euro, 38.250 dolari, 8.020 lire sterline și bijuterii din aur.

În urma perchezițiilor, procurorii au reținut șapte persoane pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Aceștia vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

37 de percheziții au avut loc joi dimineață la clanuri interlope din București, Ilfov și Teleorman. Unul dintre suspecți a încercat să fugă, iar polițiștii au tras un foc de armă. Potrivit informațiilor Digi24.ro, descinderile au avut loc la clanul Sadoveanu, care i-ar fi amenințat pe membrii unui clan rival din Roșiorii de Vede.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here