Potrivit unor surse din cadrul MAI, există mai multe persoane care vor să înființeze un nou serviciu de informații, care s-ar călca însă pe bătătură cu DGA și DGIPI, dar și cu Direcția de Cercetare – Documentare din cadrul Jandarmeriei. Este vorba despre un serviciu oficial de informații al Jandarmeriei, sub masca unei Direcții Antitero, pus la cale de niște generali trași acum pe linie moartă sau care nu prea mai au mare influență. Oficial, justificarea creării unui asemenea serviciu ar fi preîntâmpinarea unor evenimente precum cele din Piața Universității sau de la Pungești.
Până acum, mulți dintre cei care ar dori să facă parte din acest serviciu i-ar fi furnizat fostului minitru, Radu Stroe, informații importante în legătură cu fapte din instituție și nu numai, iar liberalul ar fi luat unele măsuri. Numai că este greu de crezut că se va da undă verde pentru înființarea unui asemenea serviciu, la Interne existând deja destule structuri informative. – C. M.