Încă un ”rege” al șoselelor prins pe DN5
În prima zi din august, polițiștii din Măgurele au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Național 5, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii s-au deplasat la locul accidentului, unde au constatat că autoturismul implicat era neînmatriculat, iar conducătorul auto nu deținea permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de pun
erea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul având o alcoolemie peste limita legală.