În perioada 9 – 11 noiembrie a.c., polițiștii orașului Bragadiru și ai Serviciului Rutier Ilfov au desfășurat o acțiune pentru combaterea nerespectării normelor rutiere de către bicicliști și pentru prevenirea accidentelor rutiere în care aceștia sunt implicați.
Astfel s-a acționat pe raza orașului Bragadiru și a comunei Cornetu, zone unde s-au înregistrat nouă accidente rutiere în acest an, din cauza nerespectării regulilor de circulație de către bicicliști.
De asemenea în urma activităților de prevenire efectuate au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale participanților la trafic pentru nerespectarea prevederilor privind circulația pe drumurile publice.
S-a constatat că o parte din bicicliști nu cunosc corespunzător legislația rutieră, în ceea ce privește dotarea bicicletelor și respectarea indicatoarelor și marcajelor rutiere.
Au fost depistați bicicliști care conduceau biciclete pe drumurile publice fără a purta veste reflectorizante pe timpul nopții sau aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, punându-și în pericol viața și integritatea personală.
Polițiștii au oferit 35 de veste reflectorizante bicicliștilor echipați necorespunzător, precum și recomandări, în vederea conștientizării acestora cu privire la pericolele la care se expun, nerespectând legislația în domeniu.
Recomandări pentru bicicliști
– Să nu traverseze carosabilul pe trecerile pentru pietoni, pe bicicletă!
– Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare să reducă viteza, să se asigure temeinic şi acorde prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.
– Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, să se asigure temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul.
– Să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup,să o facă numai în coloană de câte o persoană.
– Să nu circule cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;
– Să poarte cască de protecţie.