Acasă Politic Bogdan Aurescu, invitat să devină membru al Consiliului European Council on Foreign...

Bogdan Aurescu, invitat să devină membru al Consiliului European Council on Foreign Relations

DISTRIBUIȚI

 Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu s-a alăturat Consiliului prestigiosului think-tank European Council on Foreign Relations (ECFR) / Consiliul European pentru Relații Externe, la invitația co-președinților acestei structuri-cheie de conducere a organizației, Carl Bildt (fost Prim-ministru și ministru al afacerilor externe al Suediei), Lykke Friis (director al think-tank-ului danez Europa și fost ministru al climei, energiei și egalității de gen) și Norbert Röttgen (parlamentar german și fost ministru federal al mediului, conservării naturii și siguranței nucleare).

Prin expertiza sa în materie de politică externă și drept internațional, Bogdan Aurescu va contribui la promovarea dezbaterii europene privind prioritățile și provocările cu care se confruntă politica externă și de securitate a UE. De asemenea, va participa la evenimentele de nivel organizate de ECFR și va promova expertiza României în dosarele de actualitate la nivel european, în special în ceea ce privește combaterea efectelor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și eforturile de reconstrucție post-război, înțelegerea și abordarea eficientă a provocărilor cu care se confruntă Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, rolul UE la nivel global și în cadrul unui sistem multilateral eficient.

“Sunt implicat, în calitate de diplomat, dar și de profesor de drept internațional, în realizarea unei politici externe și de securitate care se concentrează în mod inerent pe promovarea valorilor europene fundamentale, necesare inclusiv pentru consolidarea rezilienței democratice, precum și a principiilor și normelor ordinii internaționale bazate pe reguli, atât în vecinătatea noastră imediată, cât și în general, la nivel internațional. Văd invitația de a deveni membru al Consiliului ECFR și ca pe o recunoaștere a eforturilor constante ale României în acest sens și ca pe o încurajare simbolică a continuării contribuției României la dezbaterea mai largă privind cele mai eficiente modalități de a proteja viitorul nostru european democratic comun. Mă bucur să-mi pot aduce propria contribuție la acest efort și la această comunitate de lideri în acțiune și gândire,” a declarat, cu această ocazie, ministrul Bogdan Aurescu.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va deține această poziție onorifică, neremunerată, pentru un mandat de doi ani, alăturându-se unui grup de factori de decizie, experți și lideri de opinie de renume la nivel european.

Printre membrii Consiliului ECFR se numără personalități politice europene precum Kaja Kallas (Prim-ministrul Estoniei), Jonas Gahr Støre (Prim-ministrul Norvegiei), Jakob Ellemann-Jensen (viceprim-ministru și ministrul apărării al Danemarcei), Karoline Edtstadler (ministru federal pentru UE și Constituție al Austriei), Pekka Haavisto (ministrul afacerilor externe al Finlandei), Bujar Osmani (ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord), João Gomes Cravinho (ministrul afacerilor externe al Portugaliei), Kristalina Georgieva (director general al Fondului Monetar Internațional), Margrethe Vestager (comisar european pentru concurență), Jutta Urpilainen (comisar european pentru parteneriate internaționale), Christoph Heusgen (președintele Conferinței de Securitate de la Munchen), Stefano Sannino (secretar general al Serviciului European pentru Acțiune Externă), Sorin Ducaru (directorul Centrului Satelitar al UE), Laurence Boone (secretarul de stat pentru afaceri europene al Franței), Joschka Fischer (fost ministru de externe și vice-cancelar al Germaniei), Nikolai Mladenov (fost Coordonator Special al ONU pentru Procesul de Pace în Orientul Mijlociu și fost ministru de externe al Bulgariei), Linas Linkevičius (fost ministru de externe al Lituaniei), Radosław Sikorski (fost ministru de externe al Poloniei),  Ivan Korčok (fost ministru de externe al Slovaciei), Arancha González Laya (fost ministru de externe al Spaniei) și Ann Linde (fost ministru de externe al Suediei).

Membrii Consiliului se reunesc o dată pe an, în cadrul reuniunii anuale a Consiliului ECFR, într-o capitală europeană.

 

2 COMENTARII

  1. […]  Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu s-a alăturat Consiliului prestigiosului think-tank European Council on Foreign Relations (ECFR) / Consiliul European pentru Relații Externe, la invitația co-președinților acestei structuri-cheie de conducere a organizației, Carl Bildt (fost Prim-ministru și ministru al afacerilor externe al Suediei), Lykke Friis (director al think-tank-ului danez Europa și fost ministru al climei, energiei […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here