Acasă Info Local Bragadiru/Nimeni nu rămâne pe afară

Bragadiru/Nimeni nu rămâne pe afară

DISTRIBUIȚI

Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru despre grădinița din strada Coralului: ”Toți cei 174 copii cu vârsta peste trei ani, ai căror părinți nu i-au regăsit pe listele de înscriere inițiale, vor putea frecventa cursurile grădiniței, într-un sediu temporar care va fi dat în folosință cel târziu la 1 octombrie 2020”

Dacă anul trecut grădinița din strada Coralului nu a putut funcționa in parametrii standard, din lipsa copiilor (nesolicitări înscriere), anul acesta a fost înregistrat un număr record de solicitări de înscriere în anul școlar 2020/2021, venite din partea părinților.

”Ne cerem scuze că nu am putut rezolva împreună cu conducerea grădiniței, în timp optim solicitările dvs., neanticipând fluxul cererilor, însă vă asigur că după ce am întreprins toate demersurile necesare, vă anunt că toți cei 174 copii cu vârsta peste trei ani, ai căror părinți nu i-au regăsit pe listele de înscriere inițiale, vor putea frecventa cursurile grădiniței, într-un sediu temporar care va fi dat în folosință cel târziu la 1 octombrie 2020, situat în strada Povernei nr. 1, precum și în sediul din strada Coralului nr. 2 (extindere etaj 2 mansardat). De asemenea, vă comunic că se caută în continuare soluții pentru înființarea a două sedii de grădiniță și două școli gimnaziale, în cartierele Prelungirea Ghencea și Independenței, care să poată fi funcționale începand cu anul scolar 2021/2022”, declară Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru. – CĂLIN MATEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here