Acasă Info Local București/Ilfov: Avertismente pentru cei care se aflau pe stradă după orele 22.00

București/Ilfov: Avertismente pentru cei care se aflau pe stradă după orele 22.00

DISTRIBUIȚI

Starea de alertă a fost prelungită cu o lună în România, pe fondul pandemiei de Covid 19, și a venit și cu noi restricții. Putem ieși din case după orele 22.00 doar pentru un motiv bine întemeiat, menționat în declarația pe proprie răspundere, iar programul teraselor a fost scurtat cu o oră.

De asemenea, autoritățile au modificat lista țărilor aflate în zona galbenă. Persoanele care sosesc în România din 51 de țări aflate în zona galbenă trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.

Polițiștii și jandarmii din București și Ilfov i-au verificat duminică seara pe cei care se aflau încă pe stradă, după orele 22.00, majoritatea scăpând cu avertisment. Patronii de restaurante care nu s-au conformat legii au primit amenzi, chiar dacă au motivate că nu au știut de noile măsuri.

Mulți se întreabă de ce în magazin avem voie să stăm mai multe persoane, în aglomerație, iar la restaurant, respectând distanțarea social, nu.

Ciprian Romanescu, inspector principal de poliție, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a precizat, potrivit Pro TV, că au fost date, deocamdată, șase amenzi în valoare totală de 20.000 de lei. Foto – Antena 3

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here