Acasă Economie București lansează Planul de Acțiune pentru Oraș Verde

București lansează Planul de Acțiune pentru Oraș Verde

DISTRIBUIȚI

Municipiul București a lansat oficial Planul de Acțiune pentru Oraș Verde (PAOV), un demers strategic de transformare urbană derulat sub egida Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în parteneriat cu experți naționali și internaționali. Inițiativa are ca scop principal îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor prin reducerea poluării, creșterea eficienței energetice, extinderea spațiilor verzi și dezvoltarea unei infrastructuri urbane moderne, digitale și incluzive.

Venera Vlad, Director Asociat, Coordonator infrastructură România și Bulgaria din partea BERD, a precizat că planul face parte din programul „Green Cities” la care Bucureștiul a aderat în 2022 (alături de 60 de orașe europene și internaționale și altor cinci orașe din România – Craiova, Iași, Mediaș, Timișoara și Alba-Iulia): ”Am cartografiat provocările orașului, am analizat performanțele instituționale și de infrastructură din 6 domenii cheie: transport, energie, deșeuri, clădiri, apă și utilizarea terenurilor – la care am adăugat teme transversale: calitatea aerului, digitalizare, incluziune socială și adaptarea climatică”.

Estimarea totală a investițiilor necesare depășește 6,5 miliarde de euro, din care peste 90% se preconizează să fie atrase din fonduri europene și internaționale, iar restul va fi acoperit din bugetul municipal și alte surse complementare. Printre instrumentele financiare vizate se numără granturile, obligațiunile verzi, creditele cu componentă de sustenabilitate și parteneriatele public-private.

Planul propune 32 de acțiuni prioritare, între care:

  1. Transport urban – transformarea flotei de transport public într-o flotă cu emisii net-zero, achiziționarea de autobuze electrice și hibride, modernizarea tramvaielor și troleibuzelor existente și digitalizarea rutelor și stațiilor, implementarea unei Zone cu Emisii Reduse (LEZ), care va limita accesul vehiculelor poluante în centrul orașului.
  2. Energie – decarbonizarea sistemului de termoficare prin tranziția către surse regenerabile (biomasă, pompe de căldură, cogenerare de înaltă eficiență) și modernizarea infrastructurii de distribuție. O componentă importantă a acestui efort va fi desemnarea unui Manager Energetic Municipal care va coordona strategia energetică a orașului și va integra măsuri de eficiență în toate sectoarele municipale.
  3. Clădiri – reabilitarea termică și modernizarea sistemelor HVAC (încălzire, ventilație și aer condiționat) pentru clădirile rezidențiale și publice, pentru reducerea consumului și a costurilor pentru locatari și combaterea sărăciei energetice. De asemenea, se are în vedere consolidarea clădirilor cu risc seismic și adaptarea acestora la noile condiții climatice (izolații, protecție împotriva supraîncălzirii, sisteme inteligente de monitorizare).
  4. Deșeuri – investiții într-un centru de tratare mecano-biologică a deșeurilor menajere și în infrastructura pentru colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor din construcții și demolări. Totodată, se va introduce un sistem de tip „plătești pentru cât arunci” în toate cele șase sectoare, care va stimula reducerea cantităților de deșeuri generate și va încuraja populația să participe activ la colectarea separată.
  5. Apă și ape uzate – modernizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă și canalizare și implementarea unor soluții bazate pe natură – precum sisteme urbane durabile de drenaj (SuDS) – pentru a reduce riscul de inundații în zonele vulnerabile și pentru a gestiona apele pluviale într-un mod sustenabil. Sunt prevăzute și investiții în reutilizarea apelor tratate și îmbunătățirea tehnologiilor pentru tratarea apelor industriale.
  6. Utilizarea terenului și spațiile verzi – crearea de parcuri noi în zonele dens populate și regenerarea urbană a spațiilor degradate. Un proiect major îl constituie Centura Verde a orașului. În paralel, va fi înființat un Centru de Planificare Urbană care va coordona coerent investițiile și dezvoltările urbane, cu accent pe densificare inteligentă, accesibilitate și calitate arhitecturală.
  7. Calitatea aerului– sistem integrat de monitorizare a calității aerului la nivelul întregului oraș, conectat la platforme digitale care vor permite informarea în timp real a cetățenilor și luarea de decizii bazate pe date.
  8. Oraș inteligent – infrastructură digitală interoperabilă pentru colectarea și analiza de date din multiple domenii – transport, energie, mediu, servicii publice.

1 COMENTARIU

  1. […] Municipiul București a lansat oficial Planul de Acțiune pentru Oraș Verde (PAOV), un demers strategic de transformare urbană derulat sub egida Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în parteneriat cu experți naționali și internaționali. Inițiativa are ca scop principal îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor prin reducerea poluării, creșterea eficienței energetice, extinderea spațiilor verzi […] Citeste mai mult […]

Răspunde-i lui București lansează Planul de Acțiune pentru Oraș Verde - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here