Acasă Info Local Burse pentru 920 de elevi ilfoveni

Burse pentru 920 de elevi ilfoveni

DISTRIBUIȚI

Consiliul Judetean Ilfov va acorda, și în anul școlar 2023-2024, burse pentru elevii înscriși în învățământul tehnic/ dual, în unități din Brănești, Buftea, Ciorogârla, Snagov și Voluntari. Cuantumul sprijinului este de 100 de lei pentru fiecare elev, în cadrul programului ”Ilfov împreună: Educația schimbă vieți”, anunță vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu.

În baza centralizărilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean ILFOV, un număr total de  920 de elevi vor beneficia de aceste burse.În luna septembrie erau înscriși la cursuri 635 de elevi în învățământul profesional tehnic și 285 de elevi, la cel dual, în următoarele unități de învățământ:

  • Liceul Tehnologic ,,Cezar Nicolau” Brănești;
  • Liceul Tehnologic ,,Dumitru Dumitrescu” Buftea;
  • Liceul Tehnologic ,,Barbu A. Știrbey” Buftea;
  • Liceul Tehnologic ,,Pamfil Șeicaru” Ciorogârla;
  • Liceul Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu” Voluntari;
  • Liceul Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” Snagov.

Programul ,,Ilfov împreună: Educația schimbă vieți” urmărește obținerea următoarelor rezultate: îmbunătățirea legăturii dintre școală, mediul economic și comunitate; creșterea atractivității programelor curriculare din cadrul învățământului profesional și tehnic/ dual din județul Ilfov; creșterea ratei de participare a elevilor în procesele de învățare; reducerea absenteismului; prevenirea și diminuarea abandonului școlar.

2 COMENTARII

  1. […] Consiliul Judetean Ilfov va acorda, și în anul școlar 2023-2024, burse pentru elevii înscriși în învățământul tehnic/ dual, în unități din Brănești, Buftea, Ciorogârla, Snagov și Voluntari. Cuantumul sprijinului este de 100 de lei pentru fiecare elev, în cadrul programului ”Ilfov împreună: Educația schimbă vieți”, anunță vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu. În baza centralizărilor transmise […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here