CFR SA a desemnat câștigătorii licitației pentru construirea racordului căii ferate la Aeroportul Otopeni. Câștigătoarea contractului a fost desemnată Asocierea SC Arcada Company SA – SC ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH, o asociere româno-germană, cu o ofertă de 398,16 milioane lei, fără TVA, potrivit Club Feroviar. Contractul va putea fi semnat dacă în următoarele câteva zile nu vor fi depuse contestații de celelalte firme care au participat la licitație, respectiv Porr Construct din Austria și Mapa Inșaat din Turcia.
Durata contractului este de 14 luni (2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie). Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene și bani de la bugetul de stat.
În cadrul acestui contract se vor construi 2,95 de kilometri de cale ferată simplă neelectrificată pe care vor circula automotoare, un viaduct cu o lungime de 1.521 metri și care va traversa DN1 la o înălțime de peste 5,67 metri, trei podețe, o instalaţie de centralizare electronică și o stație de călători la terminalul T1 cu peroane care vor avea o lungime de 150 de metri, panouri pe care va fi afișat mersul trenurilor, dar și informații în legătură cu zborurile de pe aeroportul Otopeni, bănci din lemn, trotuare rulante, ghișeu de vânzare a biletelor de tren dar și automate de comercializare a biletelor, două lifturi. Acoperișul stației de cale ferată va fi realizat din sticlă securizată antireflex pe structură metalică.
Potrivit reprezentanților CFR, la finalizarea lucrărilor, în condițiile în care nu se va face nicio oprire, cei circa 20 de kilometri dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni vor putea fi parcurși în 22 de minute.
După finalizarea lucrărilor la legătura feroviară directă, CFR estimează că în fiecare tren care va circula se vor afla în medie circa 250 de călători. Garniturile ar urma să circule din jumătate în jumătate de oră.
Conectarea Aeroportului Otopeni de Capitală printr-o legătură alta dect rutieră este una dintre cerințele puse autorităților de la București pentru ca România să găzduiască 4 meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal din vara lui 2020.
Ca să aibă o șansă ca lucrările să fie gata până atunci, CFR SA le-a cerut firmelor, care au participat la licitația pentru realicarea racordului la aeroport, să dovedească faptul că au capacitatea de a lucra 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Foto: Capital.ro