Răspunsul scurt: probabil foarte mare!
Răspunsul lung: Depinde unde, la ce adâncimi, în ca cantități și tipuri de zăcăminte și – mai ales – depinde dacă depozitele vor fi vreodată localizate cu precizie, scrie Lucian Davidescu pe Romania Curata.
În funcție de toate aceste lucruri, o exploatare poate fi fezabilă sau nu. Un lucru este însă cert: concesionarii vor plăti, mai devreme sau mai târziu, atât cât li se cere!
Poate că vor lăsa la urmă unele exploatări mai riscante. Poate că vor încerca să negocieze, punctual, reduceri acolo unde operațiunile sunt mult prea dificile. Sau poate că, dimpotrivă, se vor bate să plătească oricât de mult în momentul în care prețul petrolului va fi iar sus.
Însă proprietarul resurselor – cetățenii României – vor avea confortul să negocieze prețul doar dacă pornesc de la maximum posibil și mai coboară doar atunci când este cazul, adică atunci când le sunt satisfăcute suficient interesele financiare, economice și strategice.
La cum arată legea offshore acum, cetățenii români promit să vândă cât se poate de ieftin pe termen nedefinit și să nu mai poată vreodată ridica pretenții la mai mult – nici ei nici copiii și nepoții lor.
Contează, desigur, și cât de mare este miza. Una este dacă abia completezi necesarul de import și eventual mai exporți câte ceva, cu totul altceva este când banii de acolo ar fi destui cât să schimbe substanțial în bine soarta națiunii.
Rezervele de gaze estimate până acum sunt undeva în jurul cifrei de 170-200 de miliarde de metri cubi, din care 100 de miliarde bine-documentate și atribuite. Strict pe baza acestei cifre, am făcut o estimare foarte aproximativă la 10 miliarde de euro a sumei care s-ar cuveni bugetului de stat în baza taxării directe a încasărilor, suplimentar față de redevențe, care la rândul lor sunt estimate la 2,8 miliarde de euro.
Dar asta e tot? Cu siguranță NU!
Cu rezervele de la începutul articolului, există un lucru pe care îl știe oricare petrolist offshore și cam oricine altcineva cât de cât preocupat de subiect: Cele mai mari și mai certe rezerve de petrol și gaze se găsesc la și aproape de vărsarea în mare a marilor fluvii.
Venezuela, posesoarea celor mai mari rezerve de petrol din lume, este situată la vărsarea fluviului Orinoco;
Golful Persic este la vărsarea țesăturii de râuri Tigru-Eufrat;
Golful Mexic este la vărsarea fluviului Mississippi;
Nigeria – unul dintre marii producători mondiali de petrol – controlează vărsarea fluviului Niger;
La vărsarea Nilului, în bazinul levantin al Mediteranei, s-au descoperit abia recent unele dintre cele mai mari zăcăminte de gaz offshore: Tamar (Israel, 2009, 200 mld. mc.), Leviathan (Israel, 2010, 450 mld. mc), Aphrodite (Cipru, 2011, 140 mld. mc), Zohr (Egipt, 2015, 850 mld. mc) – în total, 1600 de miliarde de metri cubi de gaze despre care abia acum 10 ani nu se știa mai nimic!
Legenarul petrol și gaz caspic este în aceeași situație. Petrol și gaze au fost exploatate în Azerbadjan și în jurul Mării Caspice încă de acum un secol, la fel ca în România. Însă descoperirile masive în larg au fost făcute abia în ultimii 20 de ani. Exploatarea Kashagan, cea mai mare rezervă de hidrocarburi din lume găsită în ultimele trei decenii, a fost descoperită abia în anul 2000. Sunt acolo 13 miliarde de barili de petrol, cam cât producția curentă a României multiplicată cu 450 de ani, care au transformat Kazahstanul dintr-o țară a lumii a treia într-una aproape prosperă: 1300 de kilometri de autostradă în doi ani!
Dunărea are un bazin și un debit aproape comparabile cu Volga, iar rezervele de hidrocarburi de la vărsare sunt deja demonstrate. Ce nu se știe încă este amploarea lor exactă – pentru că încă nu s-au făcut prospecțiuni suficiente, și probabil că nimeni nu are interesul să spună exact nici măcar ce se știe deja.
Cât de mari sunt resursele, cât de fezabilă este exploatarea, care sunt costurile și riscurile – toate acestea depind de factorii pe care i-am enumerat la început.
Însă un lucru este totuși destul de clar de pe acum: NIMENI – nici măcar țările lumii a treia fără luptă! – nu își dă resursele atât de ieftin pe cât ne pregătim să o facem noi, care nu avem nevoie să luptăm ci doar să votăm. Maaare act de curaj!
Într-un scenariu modest, este vorba doar de cele 200 de miliarde de metri cubi de gaze deja-anunțate, care chiar și ele pot aduce în plus la buget plus-minus 10 miliarde de euro față de ce s-a ”parafat” deja. Cei 1000 de kilometri de autostradă lipsă!
Într-un scenariu optimist, poate că e vorba de mai mult de 1000 de miliarde de metri cubi de gaze și cine-știe-cât petrol, pe care ne pregătim să-l antamăm la preț de nimic, exact așa cum am făcut la privatizarea Petrom cu „consultanță internațională profesionistă”. În total, venituri ratate de 100 de miliarde de euro și mai bine, destul cât să achite toată datoria publică și tot să mai rămână ceva.
Nimeni nu stă cu petrolul și gazul ne-exploatate că nu s-ar găsi cine să i le scoată. Chiar și la dictatorii caraghioși sau sângeroși, chiar și la țările sub embargo, companiile petroliere stau la cozi. S-ar bucura ele la marje de 50%, dar le acceptă până la urmă și pe cele de 5-15%, uzuale în industrie. Doar fraierii sunt cu adevărat greu de găsit!
