Acasă Info Local Căsuță poștală inteligentă la intrarea în Primăria Ciorogârla

Căsuță poștală inteligentă la intrarea în Primăria Ciorogârla

DISTRIBUIȚI

Primăria comunei Ciorogârla anunță lansarea serviciului public Docubox, disponibil din data de 7 decembrie 2021. Prin acest serviciu public, diverse documente necesare în interacțiunea cu administrația publică locală pot fi primite la orice oră din zi sau din noapte, prin intermediul unei căsuțe poștale inteligente, amplasată la intrarea în primărie.

Sistemul Docubox este implementat prin programul de digitalizare a administrației locale și reprezintă un serviciu click and collect care conectează cetățenii și instituția fără a merge la ghișeu sau a sta la coadă.

Cetățenii comunei Ciorogârla pot accesa secțiunea Docubox de pe pagina web oficială a Primăriei: https://www.primariaciorogarla.ro, unde vor putea selecta formularul necesar, îl vor completa și îl vor transmite. Înregistrarea formularului se va prelua automat, se va prelucra, se va confirma, apoi cetățeanul va fi notificat când poate ridica documentele în original.

Căsuța poștală este instalată la intrarea în Primăria Ciorogârla. Prin acest serviciu cetățenii nu vor mai depinde de programul de depunere a documentelor la ghișeu. – CRISTINA ANGHELUȚĂ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here