Fiecare grup politic european şi-a ales unul sau mai mulţi candidaţi de vârf. Dar şansele lor de a deveni viitorul preşedinte al Comisiei Europene diferă foarte mult.
După alegerile europarlamentare noul preşedinte al Comisiei Europene va fi ales de Parlamentul European şi de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale UE. Aceştia din urmă trebuie să propună Parlamentului un candidat şi să „ţină seamă” apoi de rezultatul votului. Aceasta înseamnă că în mod normal devine preşedinte al Comisiei Europene candidatul familiei politice care a întrunit cele mai multe voturi. Dar şefii de stat şi de guvern nu sunt obligaţi să respecte acest principiu. În plus, şi cel mai puternic grup parlamentar are nevoie de aliaţi pentru alegerea preşedintelui Comisiei Europene. De aceea s-ar putea ivi surprize.
Manfred Weber
Un politician al partidului regional bavarez CSU în fruntea Comisiei Europene? În urmă cu câţiva ani un asemenea scenariu părea de neînchipuit, fiindcă pe atunci unii politicieni creştin-sociali criticau vehement UE. Dar Weber, în vârstă de 46 de ani, a făcut până acum o impresionantă carieră în Parlamentul European şi se află din 2014 la conducerea celui mai mare grup parlamentar, Partidul Popular European (PPE). Mai ales graţie acestei candidaturi de frunte, CSU desfăşoară în Bavaria o campanie electorală deosebit de favorabilă UE. Weber este foarte consecvent de partea UE, fiind dispus, la nevoie, să intre în polemică cu guvernul de la Berlin dacă ajunge la concluzia că acesta aduce prejudicii UE prin politicile sale. Weber a cerut de exemplu stoparea construcţiei gazoductului Northstream 2, care va transporta direct gaz din Rusia în Germania, prin Marea Baltică.
Weber este departe de a fi un politician incisiv. El se prezintă drept adept al valorilor tradiţionale, creştin, dar mereu ponderat şi la obiect. El ştie că trebuie să fie un factor de integrare atât în funcţia de lider al PPE, cât şi în eventualitatea că va deveni preşedinte al Comisiei Europene. Totuși, înțelegerea pe care a manifestat-o faţă de premierul ungar Viktor Orban, al cărui partid, Fidesz, a fost între timp suspendat din PPE, li s-a părut multora exagerată. Abia după ce Orban l-a ofensat pe actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu un afiş de campanie electorală anti-imigraţie, relaţiile dintre Weber şi Orban s-au deteriorat. Premierul ungar a anunţat recent că nu-l va sprijini pe Weber să acceadă la şefia Comisiei Europene.
În privinţa politicii pentru migraţie, Weber mizează în principal pe paza graniţelor externe ale UE. „Paza frontierei este premisa unei politici raţionale privind refugiaţii. Statul decide cine vine în Europa şi nu bandele de traficanţi”, a declarat el săptămâna trecută, într-o emisiune difuzată de postul german de televiziune ARD. Candidatul de vârf al PPE se opune de asemenea introducerii unui impozit pe emisiile de CO2, amintind de protestele Vestelor Galbene din Franţa. „Trebuie să constatăm că sună bine ideea unui impozit pe emanaţiile de CO2, dar acesta ar însemna scumpirea carburanţilor şi majorarea costurilor pentru încălzire, în dauna celor mai săraci din societate”, a declarat el.
Manfred Weber este un candidat de vârf echilibrat şi de aceea poate fi votat şi de membri ai altor familii politice. Dar îi lipsesc carisma, experiența guvernamentală și notorietatea. Dacă va deveni președintele Comisiei, va fi pentru prima dată după mai bine de 50 de ani că un german va ocupa această funcție la vârf.
Frans Timmermans
Frans Timmermans, candidatul de vârf al Grupului Social-Democraților și Socialiștilor, al doilea ca pondere în Parlamentul European, are câteva din calităţile care îi lipsesc lui Weber. Înainte de a ocupa funcţia sa actuală, aceea de prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, europarlamentarul olandez în vârstă de 58 de ani a fost deputat în Parlamentul de la Haga şi mai târziu ministru olandez de Externe. Timmermans este un om de lume şi vorbeşte fluent limbile engleză, germană, franceză, rusă şi italiană. În calitate de comisar european, el s-a implicat mai ales pentru protecţia mediului şi pentru limitarea produselor de plastic de unică folosinţă. „Avem nevoie rapid de un impozit pe emisiile de CO2”, a declarat Timmermans în aceeaşi emisiune a ARD, delimitându-se clar de Weber.
În politica faţă de migraţie şi Timmermans este adeptul unui control mai riguros. Dar în vreme ce Weber a deplâns „starea nereglementată” din 2015, când peste un milion de refugiaţi au pătruns în Germania, tocmai social-democratul Timmermans a elogiat „omenia” politicii de atunci faţă de refugiaţi a cancelarei Angela Merkel. „Ea a salvat atunci Europa”, a spus el.
Politicianul luptă pentru o UE mai socială, vrea să introducă un salariu minim european unitar şi consideră că o Europă unită trebuie să aibă o voce puternică în lume. Timmermans avertizează că UE s-ar putea „strica” din cauza populiştilor de dreapta. Alegerile europarlamentare sunt în opinia sa decisive pentru soarta Europei. „Dacă rămânem indiferenţi şi nu mergem la vot ni se poate întâmpla ce s-a întâmplat în America, ce s-a întâmplat în Marea Britanie, la referendumul de Brexit”, avertizează el.
Problema principală a lui Timmermans este familia politică din care face parte. Grupul său va pierde din voturi, potrivit sondajelor. În plus, în rândul statelor membre care îl vor propune pe noul preşedinte al Comisiei Europene, abia dacă mai există guverne de stânga. De asemenea, dat fiind că Timmermans a fost responsabil în cadrul Comisiei pentru respectarea statului de drept şi a condamnat deficite în Polonia şi Ungaria, guvernele de acolo îi sunt adversare.
Margrethe Vestager
Liberalii nu au oficial doar un candidat de vârf, ci o întreagă echipă de vârf, compusă din şapte politicieni. Dar în centrul acesteia se află comisara europeană pentru concurenţă, Margrethe Vestager, originară din Danemarca. Politicana în vârstă de 51 de ani a fost anterior în ţara ei ministru al Economiei şi ministru de Interne. La Bruxelles a reuşit să devină un fel de star, înfruntând puternice concerne de internet. Ea a silit Apple să plătească retroactiv taxe către statul irlandez în valoare de 13 miliarde de euro şi a amendat cu mai bine de opt miliarde de euro concernul Google pentru abuz pe piaţă.
Vestager e de părere că a venit vremea ca la vârful Comisiei să fie aleasă o femeie, adică ea. Chiar dacă liberalii nu sunt decât al patrulea grup ca mărime din Parlamentul European, șansele ei nu sunt reduse. Liberalii sunt deschiși și spre stânga și spre dreapta și ar putea fi factorul care va înclina balanţa. Îndrăgita Margrete Vestager ar putea fi soluţia de compromis pentru şefia Comisiei.
Totuşi, liberalii au sperat degeaba că mişcarea La République en Marche a preşedintelui francez Emmanuel Macron li se va alătura. Mai mult decât atât, Macron a declarat public că este împotriva principiului candidaţilor de vârf, dând de înţeles că şefii de stat şi de guvern ar putea propune o cu totul altă persoană la conducerea Comisiei.
Ska Keller
Împreună cu olandezul Bas Eickhout, germana Ska Keller, în vârstă de 37 de ani, este candidata de vârf a ecologiştilor. Ecologiştii formează doar al cincilea grup parlamentar, la egalitate cu stânga, şi de aceea şansele lui Keller de a deveni preşedinta Comisiei sunt egale cu zero. Dar politiciana este foarte prezentă în Parlamentul European şi foarte prezentă în campania electorală de acum. Ea pare să manifeste mai mult angajament decât restul candidaţilor de vârf. Keller a crescut în defuncta RDG şi subliniază, având această experienţă, că democraţia nu este un lucru de la sine înţeles.
Marile teme ale ecologistei sunt protecţia mediului, migraţia şi comerţul echitabil. Într-un duel televizat la care a luat parte alături de Manfred Weber, ea a subliniat: „Clima nu poate să aştepte.” Keller este în continuare pentru o politică liberală faţă de refugiaţi. La începutul acestui an ea s-a aflat la bordul unei nave a asociaţiei germane Sea Watch, care salvează de la înec migranţi în Marea Mediterană. În privinţa politicii sociale, ea doreşte standarde minime la nivel european.
Jan Zahradil
Conservatorii şi Reformatorii Europeni (ECR) formează cel de-al treilea grup în Parlamentul European, mai numeros decât cel liberal. Dar candidatul lor de vârf, cehul Jan Zahradil, în vârstă de 56 de ani, nu intră în calcul pentru şefia Comisiei Europene din cel puţin două motive: pe de-o parte, conservatorii britanici formează grupul majoritar din cadrul ECR, şi ei vor părăsi Parlamentul European după Brexit, chiar dacă Marea Britanie s-a decis să participe totuşi la aceste alegeri. Pe de alta, ECR nu are doar o orientare conservatoare, fiind în mare parte şi eurosceptic şi populist de dreapta.
Nici Jan Zahradil nu se pronunţă pentru mai multă integrare europeană. El doreşte o reformare a UE şi se îndoieşte că transformările climatice sunt provocate de om.
Nico Cué
Un alt candidat cu şanse reduse este Nico Cué. Împreună cu slovena Violeta Tomic, el formează duetul de vârf al grupului de stânga. Pe când era copil, Cué a fugit împreună cu familia din Spania generalului Franco în Belgia. Fostul lider sindical militează pentru obiectivele clasice ale stângii: redistribuirea bogăției, naționalizarea economiei şi protejarea economiei europene de concurenţa internaţională. El priveşte populismul de dreapta ca pe o „ameninţare fascistă”, care trebuie combătută.
Chiar şi el recunoaşte că nu are şanse să ajungă la vârful Comisiei Europene, dat fiind raportul de forţe din Parlament. Dar Cue vrea să-şi folosească poziţia pentru a atrage atenţia asupa situaţiei muncitorimii şi pentru a milita în favoarea solidarităţii la nivel european. – Sursa: Deutsche Welle
