La Mănăstirea Cernica a fost organizată miercuri 26 martie 2025, o ceremonie cu ocazia împlinirii (27 martie) a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Slujba religioasă a fost oficiată de Starețul Mănăstirii Cernica, Părintele Arhimandrit Vasile Pârjol, și de Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Veniamin. În cadrul ceremoniei, au fost depuse coroane de flori la mormintele marilor artizani ai unirii – Gurie Grosu, Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan și Daniel Ciugureanu, iar cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în memoria acestora.
La eveniment a participat și Președintele interimar al României, Ilie Bolojan. De asemenea, au fost prezenți ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, un grup de studenți basarabeni și reprezentanții Asociației Tradiția Militară, subliniind, astfel, importanța păstrării și consolidării legăturilor culturale și istorice dintre cele două state.
[…] La Mănăstirea Cernica a fost organizată miercuri 26 martie 2025, o ceremonie cu ocazia împlinirii (27 martie) a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Slujba religioasă a fost oficiată de Starețul Mănăstirii Cernica, Părintele Arhimandrit Vasile Pârjol, și de Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Veniamin. În cadrul ceremoniei, au fost depuse coroane de […] Citeste mai mult […]