Acasă Anchete Chiajna: Jumătate de tonă de cocaină a ajuns într-un depozit de legume...

Chiajna: Jumătate de tonă de cocaină a ajuns într-un depozit de legume și fructe din Ilfov

DISTRIBUIȚI

O jumătate de tonă de cocaină a fost descoperită într-un transport de banane care a trecut prin Portul Costanța și, conform unor surse judiciare, ar fi ajuns într-un depozit de fructe și legume din Ilfov.

Este vorba despre 500 de kilograme de cocaină cu o puritate foarte ridicată, de aproximativ 98%. Acest lucru înseamnă că ar fi avut o valoare de piață foarte mare.

Cocaina era ambalată în pachete de 10 kilograme care, la rândul lor erau ambalate în cutii de banane. Anchetatorii au găsit 40 de astfel de cutii. Drogurile au fost descoperite într-un depozit de legume și fructe din Chiajna, județul Ilfov. Ele ar fi provenit din Columbia, de unde ar fi călătorit pe mare spre România.

Drogurile au o puritate de 98%, fiind descoperite în 40 de cutii care ar fi trebuit să conțină banane, în realitate acestea fiind pline cu pachete de 10 și 15 kilograme de cocaină. În acest moment, autoritățile competente încearcă să afle destinatarul final al mărfii și cum a intrat în țară fără un minim control la frontiere. DIICOT nu a dorit să comenteze pe marginea acestui caz.

Captura este „disputată” acum de diverse instituții.

Nu este prima dată când mari cantități de droguri intră în țară fără probleme și numai norocul a făcut ca marfa să fie găsită, relevant în acest sens fiind descoperirea a peste 1.000 de kilograme de cocaină pe malul Mării Negre. Acest lucru se întâmplă și din cauza lipsei scanerelor din vămile din România, investiție despre care se vorbește de ani, fără să se facă nimic în acest sens.

Nu este încă foarte clar cum a ajuns cocaina din portul Constanța până în Ilfov, dacă este un transport supravegheat sau dacă este vorba despre o neglijență la controlul făcut în vamă.

Polițiștii și procurorii antridrog încearcă să afle cine e în spatele acestui transport și care era destinația drogurilor.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here