Vor fi tăiate salariile bugetarilor cu 20%?
”Căderea lui Dragnea și a PSD-ului va veni de la lipsa de bani și criza economică in care intram. Nu mai au nici o șansa, vor fi obligați sa înceapă sa taie din salariile bugetarilor”, consideră analistul financiar Andrei Caramitru.
Caramitru: ”Pe surse, draftul bugetului pe 2019 e construit pe o creștere anuală nominală a PIB de 7% cu un deficit de 5% deocamdată. Care e problema? Creșterea de 7 la suta este absurda. Daca va fi 4 la suta (1 – 2 real, 2-3 inflație) e bine. Cu o creștere mai mica, deficitul va fi de 7%, poate chiar mai mult. Valcov a anunțat un deficit pe 2018 cash de 3 la suta. Ce înseamnă asta? Ca nu au fost făcute plăți, ci au fost împinse in 2019 (deficitul cash nu contează, ci cel contabil care include toate costurile). Cred ca au împins încă 0.5 – 1% din PIB pe 2019, deci 7% poate fi depășit. Taxe în plus pot fi introduse, însă vor frâna și mai mult PIB-ul, și nu au ce inventa ca sa acoperi o asemenea gaură. Un deficit de 7 la suta (când ai încasări de sub 28) înseamnă ca costurile trebuie tăiate cam cu 20 la suta (probabil și mai mult, in special salariile budgetarilor)! Nevoia de finantare va fi de cel puțin 14 miliarde EUR (deficitul) plus refinanțarea datoriilor existente (totalul fiind sigur peste 25 miliarde EUR. Orice depășire a tintei de deficit de 3 la suta declanșează automat procedura europeană de deficit excesiv, prin care vor cere măsuri de remediere urgente și pot impune penalități financiare. La ce imagine are PSD in Europa, sunt sigur ca vor intra cu tunurile in ei. Pe 17 ianuarie va fi următoarea licitație cu titluri de stat de aproape 1 miliard EUR. Eu nu cred ca pana atunci vom avea un buget și nu cred ca bancile vor finanța suma asta fără vreo speranța ca banii pot fi și plătiți înapoi – voi i-ați da bani lui Valcov cu 5 la suta dobânda, sperând ca ii returnează peste 5 ani? Este mai bine sa nu finanțeze și sa ceara intervenția FMI pentru o restructurare serioasă …” Foto: RFI