Acasă Educatie CINE ARE CURAJ?

CINE ARE CURAJ?

DISTRIBUIȚI

Test pentru candidații la locale

Reprezentanții elevilor din Consiliul Național al Elevilor au lansat o scrisoare deschisă către candidații la alegerile locale pentru funcția de primar și consilier local prin care le solicită să își asume scrisoarea de angajament intitulată ”Educația, responsabilitate și pentru comunitate”.

Campania inițiată de Consiliului Național al Elevilor, intitulată ”Educația, responsabilitate și pentru comunitate”, vrea să aducă în prim-planul campaniilor electorale educația și rolul esențial pe care autoritățile locale îl au în dezvoltarea sistemului de învățământ, în  sprijinirea elevilor, profesorilor și părinților și în asigurarea unui cadru propice implicării comunității în educație. ”Finanțarea de bază, alocată din bugetul național, este insuficientă în raport cu nevoile școlilor, iar aportul autorităților locale, prin finanțarea complementară, este extrem de scăzut. Mai mult decât atât, școala românească eșuează în încercarea de a reduce abandonul școlar și rata de părăsire timpurie a școlii. Momentan, conform unor studii, două treimi din banii alocați educației ajung la cele două cincimi cele mai bogate școli ca venit mediu al părinților, în timp ce școlile din mediile dezavantajate suferă în încercarea de a asigura prezența și dezvoltarea elevilor în școală”, se mai arată în mesajul Consiliului.

Candidații la funcțiile de primar și consilier local sunt invitați să semneze și să anunțe public asumarea angajamentului.

test candidati

 

Educația, responsabilitate și pentru comunitate

Scrisoare de angajament

 

Subsemnatul (subsemnata)………………………….…..,.candidat independent/din partea …………………………… la funcția de …………………………………….. în cadrul alegerilor locale – 2016, luând în considerare rolul major pe care comunitatea și autoritățile publice locale îl au în dezvoltarea sistemului de învățământ și în sprijinirea elevilor, profesorilor și părinților, și având în vedere responsabilitățile autorităților publice locale, conform Legii educației naționale, îmi asum faptul că în situația în care voi fi ales în funcție voi urmări obiectivele următoare:

Voi considera educația o prioritate a mandatului;

Mă voi implica în modernizarea și dotarea școlilor din raza localității și voi asigura o finanțare complementară în concordanță cu nevoile școlilor, suplimentând după caz finanțarea de bază;

Voi sprijini elevii și profesorii cu performanțe prin burse școlare și premii, voi aloca burse sociale care să permită elevilor proveniți din medii dezavantajate să urmeze școala și voi sprijini finanțarea prioritară a școlilor din medii dezavantajate;

Mă voi asigura că se respectă dreptul elevilor și studenților de a avea reducere de cel puțin 50% la transportul local în comun;

Voi demara proiecte și acțiuni menite să scadă abandonul școlar de pe raza localității;

Voi moderniza internatele și cantinele școlare din raza localității, în așa fel încât acestea să ofere hrană sănătoasă elevilor și profesorilor;

Voi asigura funcționalitatea Consiliilor Consultative pentru Tineret la nivel local;

Voi stabili reprezentanți implicați și competenți care să participe la ședințele Consiliilor de Administrație din școli;

Voi asigura tuturor elevilor accesul gratuit la baza materială sportivă a școlilor (terenuri/ săli de sport), inclusiv după cursuri;

Voi sprijini proiecte ale școlilor, elevilor, profesorilor, părinților și ale organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul educației;

Voi finanța proiecte de practică școlară și proiecte care au legătură cu relația școală-mediul de afaceri și integrarea tinerilor pe piața muncii.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + five =