Cătălin DRAGOMIR
În acest moment nu știm cum va arăta configurația viitorului Parlament. Sondajele care tot apar din diferite surse și pe diferite canale par a avea, în unele cazuri, surse dubioase. Așa că e bine să păstrăm o oarecare rezervă față de tendințele pe care vor să le inducă alegătorilor. Partidele vor să ne convingă că s-au primenit, că și-au curățat listele de candidații cu probleme și că nu trebuie să ne îndoim de cei asupra cărora planeză încă suspiciuni.
Ceea ce am remarcat însă este înverșunarea cu care unii candidați nu au vrut să ia, din proprie inițiativă, o vacanță din funcțiile publice și insistența cu care vor să rămână jucători în Parlament.
Nu este de neglijat nici faptul că, deși unele liste conțin nume de tineri care nu au avut până în prezent nicio legătură cu politica, par să fie trimișii în Parlament ai unor persoane care nu au putut să-și asume personal acest rol, fie ei oameni de afaceri, fie politicieni cu state vechi.
Cu alte cuvinte, dacă alegătorii nu se vor uita cu atenție nu numai la planurile cu care vin în Legislativ noii parlamentari și la legăturile din spatele lor (la nivel local oamenii știu cel mai bine cine cu cine e) riscăm ca în următorii ani să asistăm la același spectacol de prost gust pe care ni-l servesc politicienii.
Imaginea clasei politice românești de până acum a fost surprinsă de un sociolog american, Katherine Verdery, care observa că partidele politice din România reprezintă o reţea instituţionalizată de rude, prieteni şi acoliţi care se implică de o manieră colectivă în procesul electoral şi legislativ. Iar asta înseamnă că intrușii care nu aderă la această regulă nu prea au șanse să-și croiască drum prin politica dâmbovițeană.
Poate pilda celor poftiţi la cină, unde nu sunt chemaţi cei bogaţi, fraţii, prietenii sau vecinii, ci cei săraci şi neputincioşi, şchiopii şi orbii, din ziua alegerilor (11 decembrie 2016) ne va ajuta să reflectăm asupra a ceea ce ne dorim nu doar pentru următorii patru ani, ci asupra a ceea ce ne dorim în viitor.
