Inflația din zona euro a atins 5% în decembrie 2021, cel mai ridicat nivel de la crearea monedei comune. În unele țări, creșterea a fost chiar mai mare. În Belgia, spre exemplu, inflația a atins 6,5%. Cu toate acestea, în Italia și Franța, creșterea a fost mai moderată, ajungând la 3,9% și, respectiv, 3,4% (pentru mai multe detalii apăsați Figura 1).
Creșterea inflației a fost determinată în principal de creșterile mari ale prețurilor energiei (electricitate, gaze și alți combustibili) de la începutul anului 2021. Creșterea pentru energie a fost de 23% în decembrie 2021 față de decembrie 2020. Dar, similar inflației generale, creșterea prețurilor la energie cu care se confruntă consumatorii a fost foarte diferită în zona euro. Creșterea anuală a energiei electrice, gazelor și altor combustibili a atins 60% în Belgia, 33% în Italia și „doar” 19% în Franța (*pentru mai multe detalii apăsați Figura 2).
În multe țări, creșterea prețurilor a declanșat demonstrații deoarece grupurile vulnerabile suferă de inflație și cer guvernelor să adopte măsuri de protecție. În acest context, este crucial să înțelegem cine este cel mai afectat.
Inflația poate avea efecte de distribuție din mai multe motive. Chiar dacă este temporară, o inflație mai mare afectează de obicei mai mult pe cei mai săraci, care nu au economii cu ajutorul cărora să-și uniformizeze consumul în timp. În plus, economiile pe care le au sunt adesea deținute în numerar sau în conturi bancare cu dobândă foarte scăzută, care nu sunt protejate de inflație (în timp ce segmentele mai bogate ale populației dețin adesea acțiuni sau obligațiuni, de exemplu). Puterea mai scăzută de negociere a lucrătorilor cu venituri mici/cu calificare scăzută poate duce, de asemenea, la salarii reale mai mici dacă inflația depășește creșterile salariale.
De asemenea, persoanele fizice se pot confrunta cu rate diferite de inflație dacă modelele lor de consum sunt diferite. De exemplu, în zona euro, în 2021, prețurile zborurilor interne au crescut cu 8,4%, dar zborurile internaționale au crescut doar cu 3,7%. Prețul ziarelor a crescut cu 4,3%, în timp ce revistelor doar cu 2,6%. Astfel, structura specifică a coșului de consum al unei gospodării determină rata inflației cu care se confruntă. Aceste diferențe în modelele de consum pot determina dacă gospodăriile cu venituri mici se confruntă cu o rată a inflației mai mare decât gospodăriile cu venituri mari.
Inflația este mai mare pentru gospodăriile cu venituri mici
Cu datele obișnuite despre inflație, este imposibil să se răspundă la întrebarea care sunt grupurile cele mai afectate de inflație, deoarece institutele naționale de statistică și cifrele principale ale inflației ale Eurostat – folosind Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) – urmăresc doar prețul coșului mediu de consum (pe baza cheltuielilor totale ale consumatorului). Prin urmare, folosim Anchetele asupra bugetului gospodăriilor (HBS) – anchete la nivel național privind cheltuielile de consum cu informații despre gospodării (nivelul venitului, nivelul de educație, vârsta persoanei de referință, numărul de copii etc.) – pentru a calcula ratele inflației cu care se confruntă persoanele fizice, cu caracteristici diferite.
Din motive de disponibilitate a datelor, ne concentrăm asupra a trei țări: Belgia, Italia și Franța, care sunt economii majore din zona euro care s-au confruntat cu niveluri diferite atât de inflație generală, cât și de creștere a prețului energiei. Belgia și Italia publică rezultatele HBS destul de frecvent (la fiecare doi ani și, respectiv, în fiecare an) și la un nivel destul de aprofundat. Franța, din păcate, nu își publică rezultatele cu aceeași frecvență, dar rămâne interesantă având în vedere dinamica diferită a inflației și a prețurilor la energie.
În toate cele trei țări, rata reală a inflației cu care se confruntă categoriile de venituri cele mai scăzute (o cincime dintre gospodăriile cu cel mai mic câștig din Italia și Franța, trimestrul cu cel mai mic câștig din Belgia) este în prezent mai mare decât rata inflației din categoriile de venituri cele mai mari (pentru mai multe detalii apăsați Figura 3). Cu toate acestea, amploarea acestei diferențe variază semnificativ. În decembrie 2021, ratele inflației cu care se confruntă persoanele cu venituri mici au fost cu 1,4, 1,7 și 0,3 puncte procentuale mai mari decât cele cu care se confruntă persoanele cu venituri mari din Belgia, Italia și, respectiv, Franța. În schimb, inflația înregistrată de persoanele cu venituri mici a fost mai mică decât cea cu care se confruntă persoanele cu venituri mari în Italia și Belgia pe parcursul anului 2020, în timp ce acest lucru nu a fost cazul în Franța.
Prețurile energiei conduc la creșterea actuală a inegalității inflației
În linii mari, inegalitatea inflației (faptul că inflația este diferită pentru gospodăriile cu venituri mici și mari) poate evolua din două motive. În primul rând, modificările ratelor inflației pentru anumite bunuri de consum pot conduce la inegalitatea inflației, având în vedere că aceste bunuri au ponderi diferite în coșurile de consum ale diferitelor grupuri. În al doilea rând, schimbările comportamentale ca reacție la creșterea prețurilor pot diferi de la un grup la altul. De exemplu, dacă gospodăriilor cu venituri mici le este mai greu să-și uniformizeze consumul, având în vedere creșterea prețurilor la energie, importanța relativă a energiei în cheltuielile totale va crește mai rapid pentru gospodăriile cu venituri mici, crescând inegalitatea inflației. Această a doua dinamică este mai greu de surprins cu datele (având în vedere că ponderile imputate sunt actualizate la doi ani în Belgia și nu se modifică în perioada de analiză pentru Franța, din cauza frecvenței HBS).
Bunurile specifice cresc inegalitatea inflației dacă ratele lor de inflație sunt pozitive și importanța lor relativă este mai mare în coșul de consum al gospodăriilor cu venituri mici (sau dacă ratele inflației sunt negative și importanța lor relativă mai mică). De exemplu, dacă un anumit bun reprezintă 20% din cheltuielile totale ale gospodăriilor cu venituri mici și doar 10% din cheltuielile totale ale gospodăriilor cu venituri mari, iar rata inflației sale este de 10%, bunul va crește inegalitatea inflației cu 1 punct procentual ( adică: (0,2-0,1)*0,1 = 0,01). Dacă un bun are aceeași pondere pentru cei cu venituri mici și mari, rata sa de inflație (oricât de mare) nu va avea niciun impact asupra inegalității inflației. Calculăm acest efect pentru toate bunurile, le cumulăm pe categorii largi și raportăm rezultatele în Figura 4.
În mod clar, recenta creștere a inegalității inflației din Belgia și Italia a fost determinată în principal de creșterea prețurilor la energie. În Franța, unde inegalitatea inflației este mult mai mică și a rămas la aproximativ 0,3 puncte procentuale în ultimii trei ani, este interesant de observat că prețurile energiei joacă totuși un rol din ce în ce mai important în explicarea diferențelor ratelor inflației la diferite niveluri de venit, ceea ce sugerează că fără creșterile de preț din acest sector, inegalitatea inflației din Franța ar fi în scădere.
O parte din aceste diferențe dintre Franța și Italia și Belgia poate fi explicată prin volatilitatea mai scăzută a prețurilor la energie în Franța (vizibil în Figura 2). Această volatilitate mai scăzută rezultă din posibilitatea gospodăriilor franceze de a opta pentru prețuri reglementate mai stricte. Aceasta înseamnă că gospodăriile franceze sunt mai puțin afectate de creșterile pe termen scurt ale prețurilor la energie, dar și că beneficiază mai puțin de reducerile prețurilor la energie, așa cum sa întâmplat în 2020 (când rata inflației reale a fost mai mică pentru gospodăriile cu venituri mici din Belgia și Italia). Pe lângă faptul că explică de ce inegalitatea inflației nu a crescut dramatic în 2021 în Franța, aceasta explică de ce nu a fost inversată ca în Belgia sau Italia în 2020, când gospodăriile mai sărace au beneficiat mai mult de scăderea prețurilor la energie (după cum se poate observa în Figura 3).
Rolul exagerat al energiei în explicarea inegalității în creștere a inflației în țările europene este determinat nu atât de diferențele mari de consum, cât de creșterea uluitoare a prețurilor la gaz și electricitate pentru consumatori, în special în Belgia și Italia, ceea ce înseamnă că o mică diferență în cotele de consum pot duce la diferențe mari ale ratelor inflației pentru diferite niveluri de venit.
Ponderea cheltuielilor totale ale gospodăriilor pentru energie nu este foarte diferită pentru gospodăriile cu venituri mici și cele cu venituri mari (Figura 5 – diferența pentru închirierea caselor este mult mai mare în toate țările). Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, ritmul de creștere a prețurilor la energie a fost atât de mare în 2021 în Italia și chiar mai mult în Belgia (prețurile gazelor de consum au crescut cu 20%, respectiv 40%) încât a dus la creșteri mari ale inegalității inflației. În consecință, rata de creștere mult mai scăzută a prețurilor energiei cu care se confruntă gospodăriile din Franța explică de ce inegalitatea inflaționistă nu crește acolo.
Efectul real ar fi amplificat dacă gospodăriile cu venituri mici sunt forțate să își mărească ponderea din cheltuielile totale care se adresează energiei (dată fiind capacitatea mai redusă a gospodăriilor cu venituri mici de a uniformiza consumul și nevoia de a sacrifica alte tipuri de consum pentru a continua încălzirea locuinței și folosirea autoturismului). Astfel de răspunsuri comportamentale sunt destul de probabile și ar însemna că creșterea inegalității inflației este subestimată. Totuși, acest lucru nu este vizibil în metrica pe care o folosim deoarece, ca și în cazul IAPC, folosim ponderi din anii anteriori și nu ponderi la zi (vezi anexa), ceea ce ar putea duce la minimizarea ratei inflației resimțite cu adevărat de consumatori (o problemă pe care o avem discutat într-o postare anterioară pe blog ).
Concluzii și recomandări
Deși inegalitatea inflației este o problemă importantă, datele Sondajului asupra bugetului gospodăriilor, care permit calcularea ratelor inflației pentru diferite grupuri de venituri, sunt prea rare. În timp ce unele țări desfășoară sondajul anual (sau bienal) și publică date detaliate, majoritatea țărilor europene fac acest lucru doar la fiecare cinci ani și adesea nu pun la dispoziție date precise (granularitatea bunurilor de consum raportate permite un calcul mai precis al ratelor inflației) pentru diferite grupuri de venituri. Bazându-ne doar pe armonizarea Eurostat la fiecare cinci ani, este dificil să se obțină o viziune dinamică asupra modului în care schimbările de comportament afectează inflația reală între grupuri. Accesul ușor la astfel de date ar fi de mare valoare pentru cercetători, factorii de decizie politică și băncile centrale, permițând o mai bună înțelegere a efectelor distribuționale ale inflației.
În ciuda lipsei de date, analiza noastră sugerează în mod clar că gospodăriile cu venituri mici suferă în mod disproporționat din cauza creșterii actuale a inflației, iar creșterea abruptă a prețurilor la energie explică acest lucru. Țările europene au introdus o varietate de măsuri pentru a încerca să protejeze consumatorii de impactul direct al creșterii prețurilor la energie. Diferențele în inegalitatea inflației dintre Franța și Belgia sugerează că dorința sau capacitatea de a atinge astfel de obiectiv variază semnificativ de la o țară la alta. Strategia franceză de a proteja gospodăriile pare să fi avut efectul scontat, dar măsurile din toamnă au costat deja 15,5 miliarde euro și au existat controverse tot mai mari cu privire la obligația EDF de a vinde energie electrică la un preț fix către concurenții săi (cu un cost estimat la 8 miliarde euro pentru companie). Dacă creșterea prețurilor la energie este doar temporară, abordarea franceză ar putea fi o soluție viabilă. Dar având în vedere că creșterile pe termen lung ale prețurilor la combustibilii fosili vor fi necesare pentru decarbonizare, țările trebuie să înceapă să găsească măsuri mai eficiente pentru a atenua impactul viitor, potențial mult mai persistent, al creșterii prețurilor la energie asupra inegalității inflației.
Anchetele privind bugetul gospodăriilor (HBS) sunt anchete naționale axate în principal pe cheltuielile gospodăriilor cu bunuri și servicii. Acestea se desfășoară în toate statele membre ale UE, iar scopul lor principal (în special la nivel național) estede a calcula ponderile pentru indicele prețurilor de consum. Acestea au fost lansate în majoritatea statelor membre ale UE la începutul anilor 1960, iar Eurostat colectează și publică aceste date la fiecare 5 ani începând din 1988. Ultimele două runde de colectare au fost 2015 și 2020. Microdatele sunt disponibile pentru anii de referință: 2010 și 2015.
Întrucât sondajul este realizat pe baza unui acord tacit, fiecare stat membru decide obiectivele, metodologia și frecvența anchetei. Ca urmare, unele țări efectuează sondajul în fiecare an (Italia, de exemplu), unele la doi ani (cum ar fi Belgia) și altele doar la fiecare cinci ani (cum ar fi Franța). Deși au existat eforturi continue pentru ca datele să fie comparabile între țări și de-a lungul timpului, există în continuare diferențe. Sondajele variază de la o țară la alta în ceea ce privește frecvența, calendarul, conținutul sau structura.
Sursa: Claeys, G. și L. Guetta-Jeanrenaud (2022) „Who is suffering most from rising inflation?” Blog Bruegel, 1 februarie
