În logopedia contemporană se acordă o importanță deosebită efectelor pe care le au tulburările de limbaj în planul personalității și al comportamentului copilului. Logopezii urmăresc, pe lângă corectarea pronunției și dezvoltarea vocabularului, și dezvoltarea armonioasă pe toate palierele activității psihice și atingerea maximului potențial individual. Toate tulburările de limbaj determină, mai ales la vârste mici, modificări comportamentale negative, dificultăți de integrare în colectiv, inhibiție în desfășurarea activității. Toate acestea pot ajunge până la dezorganizarea personalității.
Dacă avem în vedere faptul că fiecare stadiu de dezvoltare cronologică a copilului se caracterizează printr-o serie de particularități specifice, putem înțelege mai bine ce înseamnă, pentru copil, existența unei dificultăți în vorbire și ce efecte poate să producă asupra perioadei respective. Așadar, copiii de vârstă școlară mică, la care se întâlnesc dislalii, disgrafii și întârziere în dezvoltarea limbajului, manifesta receptivitate față de părerile personelor din jur și sunt exigenți față de propriul lor comportament și față de relaționarea cu colegii și cu adulții. Existența dificultăților de exprimare îi împiedică să se simtă degajați și să își exprime gândurile și ideile pe măsura posibilităților lor intelectuale, devenind nervoși, deprimați, cu dificultăți în gestionarea stărilor emoționale. Tulburarea de limbaj poate constitui un factor tresant, atunci când subiectul nu găsește înțelegerea necesară față de dificultatea sa în vorbire sau când nu întrevede posibilitatea corectării ei. În asemenea situații, subiectul trăiește emoții-șoc, stări prelungite și dureroase, manifestă nesiguranță în vorbire, dar și în alte activități, apare surmenajul fizic și intelectual, care își pune amprenta pe întreaga sa activitate. În cazurile mai grave sau prin existența și a altor deficiențe, suferința psihică se accentuează prin instalarea nevrozei, a anxietății și, ca urmare, se manifestă prin izolarea de colectiv și prin fenomene de dezadaptare.
În studiul personalității, psihologii au avut întotdeauna în vedere și deteriorarea acesteia, ca urmare a acțiunii unor factori stresanți. Personalitatea logopatului se poate dezorganiza, iar în conversație apar reținerea și teama de vorbire, ceea ce poate duce chiar și la apariția tulburărilor de tipul bâlbâielii, având ca fond dislalia sau alte tulburări de limbaj. În unele cazuri, asemenea situații pot escalada chiar până la apariția mutismului electiv, care complică tot mai mult tabloul manifestărilor clinice. Un exemplu edificator pentru înțelegerea tulburărilor comportamentale provocate de dislalii este al lui N.E, cu dislalie polimorfă, care nu a acordat importanță limbajului până la intrarea în școală. La intrarea în colectivul clasei, se manifestă vioi, socializează corespunzator și participă cu plăcere la activitățile desfășurate. După câteva zile, a observat că este evitat de unii colegi, în timp ce alții îl ironizau sau râdeau de el când încerca să răspundă la lecție. Nu după mult timp, N.E. a devenit retras, plângăreț, a refuzat să mai vină la școală sau să socializeze. Atunci când mama copilului a sesizat probleme și a început un proces de terapie logopedică, s-au obținut rezultate pozitive deoarece tulburările comportamentale erau ușoare și într-un stadiu de început. Ulterior, copilul a început să frecventeze din nou școala, într-o altă clasă, care a fost pregătită în prealabil.
Astfel, implicarea părinților și a familiei în procesul de diagnosticare și de corectarea tulburărilor de limbaj este foarte importantă. În momentul în care părinții fac primul pas spre o colaborare cu specialiștii, aceștia din urma au datoria să ofere toate mijloacele de care dispun pentru a îi ajuta. Bloom și Lahey afirmau faptul că teoriile socio- intracționiste promovează ideea conform căreia dezvoltarea limbajului se realizează doar în urma unei implicări active, reciproce în interacțiunile sociale. Tehnicile de interacțiune și modalitatea de exprimare utilizate de către părinți față de copii reprezintă primul pas atât în eliminarea manifestărilor comportamentale negative ale copilului, cât și în depășirea dificultăților verbale întâmpinate de logopați. Odată ce copiii sunt implicați într-un program terapeutic al tulburărilor de limbaj, logopezii trebuie să-i conștientizeze pe părinți de importanța implicării active a acestora în demersul inițiat. Identificarea timpurie a logopaților este crucială, deoarece orice intervenție corectiv-recuperatorie necesită cu atât mai mult efort și timp cu cât prezentarea la cabinetul logopedic se amână pentru o perioadă mai lungă. – Logoped ALEXANDRA ANDREEA DRAGOMIR, Cabinet logopedic interșcolar nr. 9 – CJRAE Ilfov
