Acasă Educatie Clinceni: CABINET NOU DE LOGOPEDIE

Clinceni: CABINET NOU DE LOGOPEDIE

DISTRIBUIȚI

Cu sprijinul primarului Adrian Budeanu, cabinetul de logopedie beneficiază de un spațiu generos și dotări corespunzătoare desfășurării în condiții optime a activității de terapie logopedică

 

Începând cu anul școlar 2016 – 2017 Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Ilfov, sub conducerea directorului Rodica Cozma, a înființat al 10-lea cabinet interșcolar de logopedie, în cadrul Liceului cu Program Sportiv Clinceni. De intervenția specializată realizată în cadrul acestuia beneficiază atât elevii și preșcolarii înscriși la unitatea școlară menționată, cât și cei de la unitățile de învățământ din localitățile aflate în imediata apropiere (Domnesti, Bragadiru).

În cadrul cabinetului de logopedie se realizează depistarea, diagnosticarea și evaluarea eventualelor probleme de limbaj, corectarea și recuperarea deficiențelor prin metode specifice terapiei logopedice. Corectarea problemelor de vorbire se face individual sau în grup cu tehnici speciale pentru copii, prin joc, povestiri, desen, vocalizari.

Activitatea logopedică din cabinetul de logopedie vizează în primul rând copiii de vârstă preșcolară și colară mică, dar se poate extinde și la celelalte categorii de școlari. Activitatea terapeutică este indicat să înceapă cu copiii preșcolari și școlarii mici pentru a evita transformarea tulburărilor de vorbire în deprinderi greșite și a permite desfășurarea în condiții adecvate a procesului instructiv-educativ.

Importanța educației școlare asupra întregului sistem social a determinat o prioritate în implicarea autorității publice locale Clinceni în vederea creării unor spații adecvate pentru elevii și preșcolarii Liceului cu Program Sportiv Clinceni. Primarul localității, Adrian Budeanu, cu sprijinul Consiliului Local, a derulat o politică de investiții financiare importante pentru modernizarea spațiilor de învățământ. Astfel, cu sprijinul conducerii unității de învățământ, al Consiliului Local și al primarului Adrian Budeanu, Cabinetul de Logopedie din cadrul Liceului cu Program Sportiv Clinceni beneficiază de un spațiu generos și dotări corespunzătoare desfășurării în condiții optime a activității de terapie logopedică. – RAMONA GEORGETA PRUNDARU, profesor logoped

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua.
    Ma scuzati de deranj as dori sa va intreb daca puteti face ore de logopedie si cu un băiețel de 5 ani care mu este inca nu este înscris la grădiniță din domnesti.Noi abea ce ne-am facut domiciliul în domnesti si urmeaza sa ii facem dosarul pentru al înscris la grădiniță în domnesti.dar vroiam să ba intreb daca acum in perioada cu pandemia asta aveti cabinetul deschis…

Dă-i un răspuns lui Puscasu vasilica Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here