Acasă Info Local CLUB DE NOAPTE ILEGAL LA CIOROGÂRLA

CLUB DE NOAPTE ILEGAL LA CIOROGÂRLA

DISTRIBUIȚI

politia-romana-la-datorieIn noaptea de 27 spre 28 februarie a.c., polițiștii de ordine publică și de investigare a criminalității economice, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au efectuat un control la un club de noapte de pe raza localității Ciorogârla. În cadrul controlului, polițiștii au luat legătura cu reprezentatul legal al societății, care nu a putut prezenta organelor de poliție documentele de înființare și funcționare ale societății și nici documentele de proveniență ale mărfurilor comercializate în local.

Având în vedere cele constatate, precum și faptul că alimentele erau depozitate și preparate în condiții insalubre, polițiștii au luat măsura suspendării activității unității economice, urmând ca verificările pe această linie să fie continuate de către specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile, în conformitate cu Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, cu ocazia controlului, polițiștii au legitimat peste 100 de persoane, prezente în respectivul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here