Acasă Educatie Concurs de selecție de profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles

Concurs de selecție de profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 14 mai 2021, prin depunerea dosarelor la Registratura Ministerului Educației. Instituția nu oferă nicio adresă online la care dosarele pot fi depuse, indicând, în schimb, poșta ca metodă alternativă de transmitere a documentelor. Salariile pentru astfel de posturi sunt între 4.000 și 6.000 de euro.

Anunțul concursului este greu vizibil pe site-ul Ministerului, nefiind publicat nici la comunicate, nici în secțiunea „Noutăți”, ci pe pagina specifică „Școlile europene”, fără a apărea și pe prima pagină a site-ului oficial guvernamental edu.ro. Anunțul cu condițiile de concurs și bibliografia au fost publicate aici pe 23 aprilie 2021, potrivit mențiunii de pe edu.ro, iar „dosarele de înscriere, inclusiv cele transmise prin poștă, care nu sunt înregistrate la Registratura ME până în ziua de 14 mai 202, inclusiv, ora 14.00, nu pot intra în concurs”, prevede calendarul de concurs.

Cele trei posturi scoase la concurs sunt de Matematică cu predare în limba engleză, Chimie-fizică/Științe integrate cu predare în română și germană, franceză sau engleză și Consilier educativ (”Advisor” – poziție specifică școlilor europene) pentru care este nevoie de cunoașterea limbilor română, engleză și franceză.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here