Acasă Economie CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV A APROBAT STRATEGIA JUDEȚEANĂ ANTIDROG PENTRU PERIOADA 2014 –...

CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV A APROBAT STRATEGIA JUDEȚEANĂ ANTIDROG PENTRU PERIOADA 2014 – 2020

DISTRIBUIȚI

foto 1 antidrogCererea de droguri în Ilfov este prezentă în special în Voluntari, Afumați, Pantelimon, Tunari, Găneasa, Piteasca, Chiajna, Mogoșoaia, Buftea, Bragadiru, Glina și Popești – Leordeni, unde au apărut și dealeri locali

 La ședința extraordinară din 20 octombrie, Consiliul Județean Ilfov a aprobat Strategia Județeană Antidrog pentru perioada 2014 – 2020 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia în perioada 2014 – 2016.

În contextul general al concentrării comunității internaționale asupra criminalității organizate în legătură cu drogurile, Guvernul României și-a asumat lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri ca o prioritate, adoptând o abordare coordonată și multidisciplinară a acesteia, care s-a concretizat în elaborarea și adoptarea Strategiei Naționale Antidrog pentru perioada 2013 – 2020. Adoptând documentul la nivel local, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ilfov împreună cu autoritățile administrației publice locale și instituțiile cu atribuții în domeniu au elaborat Strategia județeană în domeniu și planul de acțiune.

Potrivit Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, în perioada ianuarie – octombrie 2014 au fost întocmite 15 dosare penale și emise 15 ordonanțe de delegare referitor la infracționalitatea la regimul drogurilor. Polițiștii antidrog au organizat trei acțiuni operative, fiind cercetate cinci persoane, trei dintre acestea fiind arestate, asupra lor găsindu-se 16 comprimate Extasy, șapte grame de cocaină și două kilograme de heroină.

Cererea de droguri în Ilfov este prezentă în special în Voluntari, Afumați, Pantelimon, Tunari, Găneasa, Piteasca, Chiajna, Mogoșoaia, Buftea, Bragadiru, Glina și Popești – Leordeni, unde au apărut și dealeri locali. Odată cu creșterea numărului consumatorilor de droguri, în aceste localități a crescut și numărul infracțiunilor asociate consumului de stupefiante. De asemenea, în Penitenciarul Jilava au fost organizate șapte sesiuni de terapie și au fost derulate două companii antidrog. Din păcate, s-au constatat scăderea vârstei de debut a consumului de droguri, lipsa specialiștilor în domeniu și a fondurilor necesare pentru a putea oferi servicii complete și de calitate, creșterea consumului de etnobotanice și bugetul redus al autorităților locale pentru inițierea și implementarea de proiecte specifice.

 Hepatita C și SIDA fac ravagii în rândul consumatorilor de droguri și etnobotanice

 Strategia județeană își propune reducerea nivelului consumului și dependenței de droguri și a consecințelor generate de acestea la nivelul sănătății, ordinii și siguranței publice, reducerea disponibilității drogurilor pe piață, promovarea cunoașterii fenomenului și asigurarea cadrului necesar dialogului și cooperării între instituțiile și sectorul neguvernamental implicate la nivel local în implementarea politicilor antidrog. Strategia vizează, totodată, combaterea policonsumului de droguri (consumul de droguri și alcool în combinație), a extinderii pieței drogurilor și a etnobotanicelor, combaterea abuzului de medicamente, a creșterii incidenței hepatitei C în rândul consumatorilor de droguri injectabile și riscul apariției unei epidemii de HIV și a altor boli asociate. Specialiștii în domeniu atrag atenția și asupra dinamicii pieței drogurilor, generată inclusiv de utilizarea internetului ca mijloc de distribuție a acestora.

Așadar, Strategia județeană antidrog promovează principiile strategiei naționale în domeniu: principiul responsabilității sociale, participării sociale, coordonării, respectării drepturilor omului, interesului superior al copilului, pragmatismului, multidisciplinarității, echilibrului, echității, continuității și specificității. Startegia abordează echilibrul și integrat reducerea cererii și ofertei de droguri prin îmbunătățirea activităților de prevenire și dezvoltare a circuitului integrat de asistență a consumatorilor de droguri, respectiv diminuarea efectelor sociale ale infracționalității la regimul drogurilor, concomitent cu dezvoltarea coordonării, informării și cooperării instituționale în domeniu, vizând atingerea obiectivelor specifice.

Nu cu mult timp în urmă, Viitorul Ilfovean atrăgea atenția că pe lângă unele instituții școlare din județ sunt distribuite droguri și etnobotanice fără ca dealerii să fie deranjați în vreun fel. Și acum acest fenomen este prezent mai ales pe lângă școlile din localitățile mai mari, în special din preajma Capitalei, fără ca autoritățile să intervină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + twelve =