Politicile antidrog din țara noastră, cu accent pe prevenție, precum și bunele practici în România și la nivel internațional au fost principalele teme ale consultărilor care au avut loc la Palatul Victoria între reprezentanți ai guvernului cu atribuții în domeniu și o delegație a Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UN Office for Drugs and Crime – UNODC).
Reuniunea vine pe fondul preocupărilor din ce în ce mai intense la nivelul societății românești cu privire la problematica stupefiantelor. Discuțiile au vizat o abordare cuprinzătoare a fenomenului, incluzând atât provocările cadrului de sancțiuni, răspunsul justiției și poliției, cât și elemente legate de politicile de prevenție, educație și sănătate publică. România are o strategie națională în ceea ce privește combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu planuri de acțiune dedicate reabilitării și reintegrării victimelor, dar provocările se multiplică pe măsură ce apar noi tendințe în materie de producere și comercializare a drogurilor, la nivel european și mondial.
Pe lista subiectelor dezbătute cadrul legal românesc în vigoare, diminuarea ofertei de droguri, producția ilicită și traficul;, tendințele și amenințările reprezentate de drogurile sintetice și noile substanțe psihoactive, furnizarea de servicii de tratament, reabilitare și asistență socială, măsurile alternative față de pedeapsa penală, situația persoanelor dependente din sistemul judiciar, combaterea maladiilor transmisibile și tulburărilor associate, investițiile în prevenție, ocrotirea drepturilor omului, femeilor, copiilor și tineretului în elaborarea politicilor antidrug, colectarea datelor și monitorizarea tendințelor în materie de trafic și consum; sistemele de alertă rapidă, rolul informației în elaborarea politicilor publice și programele regionale de asistență ale UNDOC.
Delegația ONU a fost condusă de Jean-Luc Lemahieu, directorul Diviziei de Analize și Politici Publice din cadrul Biroului pentru Droguri şi Criminalitate al Națiunilor Unite.
[…] Politicile antidrog din țara noastră, cu accent pe prevenție, precum și bunele practici în România și la nivel internațional au fost principalele teme ale consultărilor care au avut loc la Palatul Victoria între reprezentanți ai guvernului cu atribuții în domeniu și o delegație a Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UN Office for Drugs and […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]