Acasă Economie Consumatorii casnici de electricitate ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa...

Consumatorii casnici de electricitate ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa liberă

DISTRIBUIȚI

Consumatorii casnici de electricitate ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa liberă, unde găsesc preţuri mai mici decât ar plăti dacă rămân cu vechile contracte, de la 1 ianuarie, a declarat, luni, pentru Agerpres, Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Aceasta în contextul în care, de la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate se va liberaliza complet, iar consumatorii care rămân cu vechile contracte vor plăti facturi mai mari cu valori cuprinse între 13% şi 26%.

Întrebat ce le recomandă consumatorilor să facă în aceste condiţii, ministrul a răspuns: ”Există piaţa concurenţială (liberă – n.r.), care este mai ieftină decât piaţa universală (vechea piaţă reglementată – n.r.) şi există Hidroelectrica, care are un preţ mai mic de la 1 ianuarie. Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună. Eu am spus acum vreo două săptămâni, în momentul în care Hidroelectrica a anunţat o ieftinire cu 4% a preţului la energie electrică de la 1 ianuarie, că oricine nu este mulţumit de furnizorul actual îşi poate alege un furnizor din piaţa concurenţială, respectiv poate să se mute la Hidroelectrica, care până acum oferă cel mai mic preţ şi de la 1 ianuarie mai mic decât preţul de anul acesta şi mai mic decât preţul reglementat care este până la 31 decembrie”.

În opinia sa, furnizorii în acest moment speculează conservatorismul clienţilor casnici, care nu sunt obişnuiţi să caute şi să compare noi oferte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here