Acasă Economie Consumatorii vor primi reduceri de preț la energia electrică, până în iulie,...

Consumatorii vor primi reduceri de preț la energia electrică, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță

DISTRIBUIȚI

Furnizorii de ultimă instanță, adică ENEL, CEZ, Electrica, E.ON sau Tinmar, vor acorda o reducere comercială, până pe 30 iunie 2021, clienților casnici care s-au trezit în ultimele săptămâni, din cauza unei liberalizări prost gestionate, în situația de a fi facturați pentru energia consumată la prețuri mult mai mari decât până în decembrie 2020. Ministerul Energiei va modifica Legea energiei, iar Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va emite un ordin, astfel încât să poată fi acordate aceste reduceri, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro.

Prin aceste reduceri prevăzute în legislație, furnizorii de ultimă instanță ar putea fi puși în avantaj concurențial față de ceilalți furnizori. Se va induce consumatorului ideea că rămânerea la furnizorii de ultimă instanță ar însemna facturi mai mici, chiar dacă nu asta va fi realitatea. Acele reduceri ar putea fi chiar mai puțin avantajoase decât prețul oferit de alt furnizor. De aceea, îndemnăm consumatorii să consulte în continuare ofertele de pe piața concurențială și să compare cu ceea ce ar înseamna rămânerea la un furnizor de ultimă instanță. Vom reveni asupra acestui aspect în viitoarele articole.

Reamintim că aproape 6 milioane de oameni din cei 8,7 milioane de consumatori casnici de energie au fost trecuți automat din regim reglementat în serviciul universal, care, așa cum am spus în mai multe rânduri, este plătit cu preț mult mai mare decât cel de pe piața liberă. În tot acest haos provocat de modul dezastruos în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a gestionat liberalizarea, singurii care au de câștigat sunt operatorii care au și statut de furnizor de ultimă instanță, cei care prestează serviciul universal, ENEL, CEZ, Electrica, E.ON. De teamă că vor plăti facturi mai mari, oamenii s-au înghesuit să semneze contracte noi. În aceste condiții, furnizorilor le va fi foarte greu să proceseze foarte multe cereri venite dintr-o dată.

Cum arată proiectul Ordin al ANRE și ce reducere se aplică

Furnizorii de ultimă instanță pot să aplice clienților casnici o reducere comercială egală cu diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2021 și prețul din oferta concurențială valabilă la data de 15 ianuarie 2021.

Furnizorii de energie care încheie contracte cu clienții casnici pot să ofere o reducere la prețul din oferta concurențială care să permită recuperarea de către client a diferenței față de prețul de serviciu universal aplicat în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2021 și data intrării în vigoare a contractului în regim universal după caz.

În cazul clienților casnici din portofoliul furnizorilor de ultimă instanță care nu au încheiat un contract de furnizare a energiei în regim concurențial cu intrare în vigoare până la data de 30 iunie 2021, pentru consumul de energie realizat începând cu data de 1 iulie 2021 se aplică de către furnizorii de ultimă instanță prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă începând cu data de 1 iulie 2021, comunicată clienților casnici în perioada 1 mai-30 iunie

  1. Prețul energiei electrice active, costurile furnizorului și profitul din oferta de servicu universal sunt valabile pentru o perioadă de 12 luni începând cu data de 1 iulie 2021. Furnizorii de ultimă instanță au obligația de a transmite clienților casnici din portofoliul propriu, în fiecare lună din perioada 1 februarie-30 iunie 2021, o informare referitoare la eliminarea tarifelor reglementate și un formular care conține oferta de serviciu universal și oferta concurențială, valabile până la 30 iunie 2021, precum și valoarea reducerii acordate pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021. Mai trebuie să transmită în fiecare lună din perioada 1 mai- 30 iunie 2021, suplimentar față de această informare, oferta de serviciu universal și o ofertă concurențialp aplicabile începând cu data de 1 iulie 2021 În cazul în care clientul final selectează în formularul de selecție o ofertă concurențială, furnizorul are obligația ca odată cu prima factură să transmită acestuia o copie a contractului de furnizare. În informare, furnizorul prezintă clientului următoarele opțiuni, în următoarea ordine:
  2. Să își exercite dreptul de a alege un furnizor licențiat de către ANRE cu care să încheie un contract în regim concurențial
  3. Să beneficieze de serviciu universal rămânând în continuare în portofoliul societății respective, la prețul din oferta de serviciu universal
  4. Să beneficieze de serviciul universal prin încheierea unui contract de furnizare cu un alt furnizor de ultimă instanță, la prețul din pferta acestuia de serviciu universal.

În cazul în care nu se selectează nicio ofertă sau nu se comunciă furnizorului opțiunea aleasă se aplică oferta de serviciu universal, cu reducerea prevăzută de ordin.

Dacă este selectată o ofertă concurențială, aceasta se aplică în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de selecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten − 2 =