Acasă Educatie Covid-ul rezistă pe piele 9 ore, dar poate fi omorât în 15...

Covid-ul rezistă pe piele 9 ore, dar poate fi omorât în 15 secunde

DISTRIBUIȚI

Noul coronavirus persistă pe piele până la 9 ore, potrivit unui studiu realizat de oameni de știință japonezi. Vestea bună este că el poate fi distrus ușor dacă ne spălăm și ne dezinfectăm mâinile.

De la începutul pandemiei s-au dat publicității puține date certe cu privire la cât rezistă SARS-CoV-2 pe diverse suprafețe. S-a stabilit cât ar rezista pe oțel inoxidabil, pe plastic și pe carton. Dar nu despre cât ar rezista pe suprafața alimentelor sau pe piele.

Spre exemplu, un studiu al unor cercetători japonezi publicat pe 3 octombrie într-o revistă editată Oxford University Press arată cât de mult rezistă SARS-CoV pe pielea noastră, în comparație cu un virus gripal.

Înainte de toate, oamenii de știință japonezi au plasat molecule de SARS-CoV-2 și de virus gripal A în probe de mucus provenit din căi respiratorii ale unor pacienți tineri, cu suferințe respiratorii (dar care nu aveau nici de gripă, nici Covid 19). Apoi au plasat molecule de la ambele virusuri și într-un nou mediu de cultură.

Și au aplicat produsele rezultate atât pe piele umană (recoltată de la cadavre ale unor oameni decedați cu o zi înainte) cât și pe alte suprafețe (cum ar fi oțel inoxidabil, sticlă și plastic).

În acest fel, cercetătorii au încercat să afle care dintre virusuri rezistă mai mult și în ce condiții. Un alt scop a fost să afle cum pot fi mai ușor distruse virusurile.

Au constat că SARS-CoV-2 e mai stabil și poate rezistă de până la 8 ori mai mult pe surprafețele artificiale față de virusul gripal.

Pe suprafețele dure – oțel, sticlă și plastic – virusul gripal din mostrele de mucus a fost mai ușor de distrus decât cel din mediul de cultură. În schimb, SARS-CoV-2 a fost la fel de rezistent în ambele medii.

Asta arată că acele componente din mucus care combat virusurile distrug mai ușor un virus gripal decât noul coronavirus.

Cu privire la modul în care se comportă virusurile pe piele, oamenii de știință ne dau o veste bună și una proastă.

Vestea proastă este că și pe piele noul coronavirus rezistă până la 9 ore, mult mai mult decât virusul gripal (care persistă cam 1,8 ore).

Vestea mai bună este că ambele virusuri sunt mult mai ușor de ucis atunci când sunt pe pielea umană decât atunci când s-au fixat pe suprafețe artificiale.

Pe piele, ambele virusuri au fost inactivate după un tratament de numai 15 secunde cu o substanță cu concentrație mare de etanol (alcool care se găsește dezifectant și în băuturi – n.red.).

Or, asta înseamnă că studiul nu face decât să confirme ceea ce știam deja: igiena mâinilor este esențială în prevenirea infectării cu virusuri, fie că vorbim despre gripă sau despre noul coronavirus.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty + sixteen =