Executivul a adoptat Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, inițiată de Ministerul Educației. Hotărârea de Guvern a fost emisă în baza Legii nr. 17/2022 de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 100/2021, potrivit căreia, începând cu anul școlar 2021 – 2022, creșele devin parte a sistemului de educație.
Documentul stabilește principiile de organizare și funcționare a unităților de educație timpurie antepreșcolară, structura anului școlar pentru aceste unități, tipurile de servicii oferite, modalitatea de înscriere, transfer, scoatere din evidență a copiilor în/din unitățile de educație timpurie antepreșcolară, precum și conținutul educativ al activității de educație timpurie antepreșcolară. De asemenea,reglementează modalitațile de asigurare a resursei umane, relația unităților de educație timpurie antepreșcolară cu părinții și comunitatea, monitorizarea activității și finanțarea acestor unități.
În demersul său de a construi treptat un sistem unitar, integrat, incluziv și de calitate, potrivit principiilor enunțate în Programul România Educată, Ministerul Educației a avut în vedere toate condițiile privind educația timpurie antepreșcolară incluse în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, aprobarea acestei metodologiei asigură organizarea și funcţionarea sistemului naţional de educaţie antepreșcolară pe baze eficiente şi predictibile, fiind eliminate inclusiv efectele perturbatoare produse de absenţa unui cadru legislativ unitar și adecvat pentru educația timpurie.
Potrivit metodologiei, serviciile de educație timpurie antepreșcolară desemnează servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere oferite copiilor antepreșcolari, pe timpul zilei, în 4 tipuri de unități/instituții de educație timpurie antepreșcolară:
- a) creșe arondate unei unități de învățământ preșcolar cu personalitate juridică, cu program prelungit (creșa este un serviciu public sau privat cu misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani).
- b) creșe arondate unei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică care are în componență nivel preșcolar, inclusiv creșele confesionale care solicită arondarea prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
- c) creșe nearondate unei unități de învățământ pentru care autoritățile administrației publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare și care devin unități de învățământ cu personalitate juridică și sunt coordonate metodologic de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București;
- d) centre de zi cu grupe de antepreșcolari (centrele de zi nu au statut de unități de învățământ, ci fac parte din categoria serviciilor sociale fără cazare oferite de furnizorii de servicii sociale acreditați, publici și privați, cu misiunea de a asigura menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților copilului și ale părinților săi).
Unitățile de educație antepreșcolară pot fi înființate și organizate în sistem public și privat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Unitățile de educație timpurie antepreșcolară private se organizează cu respectarea legislației în vigoare și a acelorași criterii, standarde și indicatori de performanță ce se aplică și unităților de învățământ publice. Acestea dispun de autonomie organizatorică și economico-financiară, în conformitate cu reglementările legale referitoare la organizarea și funcționarea sistemului de învățământ particular și confesional.
Activitatea de educație antepreșcolară se organizează pe grupe de vârstă și tipuri de program, în conformitate cu prevederile legale generale referitoare la organizarea sistemului de învățământ preuniversitar.
Programul de funcționare urmărește acoperirea nevoilor copiilor și a părinților acestora și poate fi flexibil.
Tipurile de program ce pot fi practicate sunt program normal (5 ore pe zi) și program prelungit (10 ore pe zi). La nivelul aceleiași unități pot funcționa și grupe cu program normal și grupe cu program prelungit.
În unitățile de educație timpurie antepreșcolară se recomandă următoarea modalitate de organizare a efectivelor de copii:
- a) grupa mică (copii de la 0 la 12 luni);
- b) grupa mijlocie (copii de la 13 la 24 luni);
- c) grupa mare (copii de la 25 la 36 luni).
Tipurile de servicii oferite de unitățile de educație timpurie antepreșcolară sunt:
- a) servicii de educație timpurie, realizate în baza unui curriculum național, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe remedierea timpurie a unor dificultăți de adaptabilitate la mediul educațional, de învăţare sau pe remedierea eventualelor deficiențe în dezvoltare.
- b) servicii de îngrijire, protecție și nutriție a copiilor;
- c) servicii de supraveghere a stării de sănătate a copilului;
- d) servicii complementare pentru copil și familie, respectiv servicii de informare și consiliere, de educație parentală, servicii de terapie logopedică, servicii de asistenţă psihopedagogică oferite de centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse sau servicii tip: centru de joacă, ludotecă etc.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat care oferă servicii de educație timpurie antepreșcolară, mai puțin centrele de zi, se realizează din următoarele surse: bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, pentru cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, venituri proprii ale bugetelor locale, donații și sponsorizări, alte surse legal constituite, inclusiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
Finanțarea centrelor de zi se face din următoarele surse: venituri proprii ale bugetelor locale, donații și sponsorizări, respectiv alte surse legal constituite, inclusiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
Valorile și misiunea unității de educație timpurie anteprescolară, programul de funcționare, informațiile cu privire la categoriile de personal și atribuțiile acestora, drepturile și obligațiile părinților/reprezentanților legali vor fi aduse la cunoștința acestora de către conducerea unității, în momentul depunerii dosarului de înscriere, precum și la încheierea contractului educațional.