Miercuri, 27 iunie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.
Prima temă de pe ordinea de zi a constituit-o analiza și aprobarea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfășura în perioada 11-12 iulie a.c. Reuniunea va reprezenta o oportunitate de exprimare concretă a unităţii și solidarității aliate, respectiv a relației transatlantice şi a determinării aliate în faţa ameninţărilor globale sporite.
Pentru țara noastră, Summitul prezintă o importanţă deosebită din perspectiva avansării proiectelor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, dar şi a proiectării stabilităţii în vecinătatea estică, mai cu seamă în regiunea Mării Negre.
În cadrul ședinței CSAT, membrii Consiliului au analizat şi aprobat, totodată, forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2019. Comparativ cu anul 2018, acestea sunt mai mari cu 305 militari din Armata României, ceea ce reprezintă o creştere de 11,7%.
Astfel, Armata României va participa cu un efectiv de 2.098 militari și civili la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 932 militari și polițiști.
În încheierea ședinței, ministrul Culturii și Identității Naționale a informat membrii Consiliului cu privire la stadiul includerii ”Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Subiectul”„Roșia Montană”, ca parte a patrimoniului cultural național și a patrimoniului cultural universal, a fost permanent în atenția Președintelui României, atât din punct de vedere cultural, cât și sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României.
Tema supusă atenției are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul României dispune de instrumentele și de instituțiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a ”Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
În baza prevederilor constituționale și legale, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au luat act de informarea făcută de ministrul Culturii și Identității Naționale, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de Guvernul României.