Acasă Economie Cu cine construim România anului 2050?

Cu cine construim România anului 2050?

DISTRIBUIȚI

Cine sunt cei care aleg să rămână în România și contribuie major la viitorul țării

În 1896, economistul italian Vilfredo Pareto publica o lucrare în care enunța „regula 80/20” sau “legea celor puțini, dar critici”: pentru multe evenimente, aproximativ 80% din efecte sunt produse de 20% din cauze. De atunci, principiul Pareto a fost aplicat în numeroase domenii, precum economie și afaceri (80% din vânzări provin de la 20% din clienți), IT, sport, sănătatea și siguranța muncii sau controlul calității. Dar cum ar arăta principiul Pareto aplicat la populația României? Cine sunt cei 20% care pot genera schimbarea României pentru următorii 30 de ani? Cum îi recuperăm pe ceilalți 80%?

Plecând de la aceste întrebări, la 8 aprilie, Rethink Romania a organizat dezbaterea ”Cu cine construim România anului 2050?”, la care au participat Dragoș Anastasiu, președinte al Rethink România, Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, Dragoș Iliescu, profesor de psihologie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universităţii Bucureşti, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică și Manuela Mancaș, Managing Director AHA Moments, membru Rethink Romania. Discuția a fost găzduită de KPMG România și moderată de Ramona Jurubiță, Country Managing Partner KPMG Romania.

“Pentru studiul The Pareto Report ne-am uitat la top 20% dintre români din punct de vedere al veniturilor, care reprezintă 1,9 milioane de români. Populația Pareto este un motor al schimbării în societatea românească, iar cifrele confirmă asta: ei generează 43% dintre veniturile anuale și contribuie cu 80% dintre investiții. Din punct de vedere al motivațiilor, ceea ce îi face diferiți față de publicul comercial extins este responsabilitatea. Aceștia simt că trebuie să genereze schimbare în societate, sunt conștienți de impactul pe care îl pot avea asupra celor din jur și sunt orientați către performanță ridicată”, a arătat Manuela Mancaș, co-autor al studiului.

Alte rezultate ale studiului

Populația Pareto din România are mai mare încredere în cei din jur

36% dintre oamenii Pareto recomandă România ca țară în care să trăiești

Produsele și serviciile fabricate în România se bucură de un scor bun de recomandare, mai mare decât scorul României ca țară

Populația Pareto are opinii mai puternice despre emigrare decât populația generală: doar 3% dintre ei planifică să emigreze în 2022

83% din „Early Adopters” aparțin Populației Pareto. Ei determină succesul noilor intrări pe piață

Principiul 20/80 se pliază în întregime pe statisticile legate de investiții – 80% dintre toți banii investiți vin de la 20% din populație

51% din Populația Pareto are o sursă de venit suplimentară

Dragoș Iliescu consideră că “problema României nu a stat niciodată în lipsa de competențe la vârf. Ce ne trage în jos este procentul extrem de mare, mult mai mare decât în alte țări, al celor care sunt la bază și nu au suficiente oportunități de dezvoltare. Spre exemplu, dacă media europeană are un procent de 18% de analfabetism funcțional, în România acesta este de 44%. Atenția statului ar trebui să ne îndrepte înspre a recupera acea masă imensă de oameni care nu au oportunități, dar care reprezintă în realitate un rezervor de talente major”.

Omer Tetik a avut o opinie similară, adăugând că “problema nu este că publicul general nu dorește dezvoltarea personală sau nu dorește să facă investiții. Din păcate, ei nu au resursele, educația financiară sau acces la informațiile necesare. De aceea, e important să ne gândim cum putem să ridicăm nivelul de educație generală”. Reconstruirea educației reprezintă una dintre domeniile cheie de intervenție pentru Rethink Romania, alături de stabilizarea demografiei României. O educație solidă la nivelul publicului general este o condiție necesară pentru declanșarea unei schimbări profunde a mentalității. Omer Tetik a adăugat: “Schimbarea mentalității e un proces îndelungat, pentru care e nevoie de perseverență și consecvență. De aceea, cred că toate mesajele publice de la oamenii de afaceri, dar și cele dinspre zona politică trebuie să fie și de încurajare și de a arăta bune practici acolo unde există. Mai ales momentele de criză, care funcționează ca niște <<tipping points>>, trebuie văzute, prezentate și valorificate și ca niște oportunități”.

„Schimbarea vine de la fiecare dintre noi. Schimbându-ne pe noi vom putea genera transformarea României și atingerea potențialului real al țării noastre. Publicul Pareto poate fi o putere nu doar economică, ci poate reprezenta și scânteia care să declanșeze o transformare strategică și o revoluție a mentalității. Ar trebui să ne uitam la acest public, să îi analizăm crezurile, felul de a fi și mentalitatea și să încercăm să multiplicăm modelul pentru a putea construi o Românie care în 2050 să arate mai aproape de cum ne-am dori – o țară în care oamenii și mai ales tinerii să iubească să trăiască. Poate că 30 de ani pare mult, dar ne putem uita în spate la ultimii 30 și putem trage concluzii – am făcut progrese mari, dar am fi putut facem mai mult si mai bine”, a concluzionat Dragoș Anastasiu, președinte Rethink Romania.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here