Acasă Editorial Cu o floare pe epoleți nu se face primăvară în Poliție

Cu o floare pe epoleți nu se face primăvară în Poliție

DISTRIBUIȚI

Acolo unde sunt ceva privilegii, acolo se îngrămădește lumea să ”muncească”. Salariul mare este tentant și de cele mai multe ori este motivul pentru care tații și mamele își trimit copiii într-acolo.

De ce se duc oamenii buluc în Poliție? Pentru că salariul e mare și se poate ieși devreme la pensie. Chestiunea asta n-ar fi o problemă, dacă instituția ar ști să-i trieze, să-i învețe meserie și să-i pună la muncă.

Trecând de la una la alta, la mine la serviciu nu găsim un frezor și un sudor. Poate din cauză că salariul este mic, poate pentru că munca e susținută, poate pentru că se iese la pensie la 65 de ani. Poate că șmenarii politici consideră că cine nu suge de la stat, ci muncește nu merită respect, ci este un individ de tot râsul, scrie Mihai Oprișor pe Spotmedia.ro. Poate pentru că poporului PSD, nefiind el interesat de a ajunge meseriaș pe un șantier ci șăf la mașina de circulație sau doar bugetar, nu i-a păsat că doamna Abramburica a desființat școlile profesionale. De ce nu or înțelege noii parveniți că lenea lor și disprețul pentru muncă pot fi susținute doar cu rezultatul trudei altora?

Revenind la cursul principal al problemei, iată o declarație a sindicatului Europol căzută în spațiul public așa, ca piatra-n baltă: ”Să mai huiduim un poliţist, un bugetar! Ştie domnul Cîţu ce înseamnă să fii un poliţist bun? Vă spunem tot noi, habar nu are! De fapt nici nu îl interesează că agentul de poliţie Rusu Constantin şi-a onorat jurământul depus, acela de a pune vieţile altora mai presus de viaţa lui, cu lacrimi ascunse şi cu gândul că cei trei copii ar putea rămâne fără tată!”

Plecând iar din maistream, să facem o mică constatare: dacă vrei să dregi ceva, prima oară trebuie să conștientizezi că ceva-ul ăla merge prost, a doua oară să cauți cu îndărătnicie ce merge prost și a treia oară să cugeți îndelung la ce trebuie să faci ca ce merge prost să meargă mai bine.

În procesul ăsta de evaluare ce merge bine este considerat normal și lăsat să meargă bine înainte, ce rost are să te atingi de el? Dacă echipa lui nea Gigi pierde un meci, antrenorul nu schimbă fotbalistul care a tras în bară, ci pe ăla care a dat pe lângă minge.

Revenind la oile noastre, trebuie să constatăm că în ultima vreme au fost mai multe evenimente negre pentru Poliția Română decât albe. Și n-au auzit de nimeni de la domnul Velea de dinainte sau de la domnul Bode de acum care să iasă și să spună: da, tată, asta merge prost, uite ce ne-am gândit să facem ca să dregem trebile.

N-am auzit nici de la sindicaliști vreun țipăt pe această temă sau vreo soluție ca cele negre să scadă, iar cele albe să se-adune.

Bineînțeles că presa a relatat despre evenimentele care fac cinste uniformei: capturi de droguri, percheziții, tâmpiți băuți sau drogați prinși în trafic, criminali descoperiți, citim asta zilnic.

Agentul Rusu Constantin face parte dintre cei de care îți e drag să vorbești, omul merită tot respectul pentru cum și-a făcut meseria și pentru cum își poartă uniforma. Dar ce are asta de-a face cu intenția premierului de a face reformă în Poliție?

Ce are de-a face asta cu faptul că polițiștii și-au găsit să demonstreze în contra Guvernului taman acum, la vreme de pandemie și de austeritate?

Fapta agentului Rusu Constantin nu spală onoarea terfelită a Poliției maculată zdravăn de cazul Onești sau de cel al polițiștilor torturatori din Capitală.

Nu spală obrazul șefilor Poliției pierduți noaptea prin biserici nu să se roage la cel de sus, ci ca să asculte ordinele unor infractori din clanurile țigănești.

Nu spală epoleții șefilor din Poliție care în loc să pună umărul la mai buna funcționare a instituției își pierd vremea cu intrigi și acțiuni subterane împotriva unui coleg de-al lor pentru simplul fapt că ăla e mai meseriaș și i-a prins în genunchi prin biserici pupând mâna la interlopi.

Ca atare vorbele spuse/scrise de sindicaliști sunt doar pleavă-n vânt, sunt doar propagandă, sunt doar o încercare penibilă de dregere a imaginii terfelite a instituției unde lucrează.

Dacă liderii sindicali din Poliție mufați la PSD cred că așa spală onoarea colegilor sau că așa îl maculează pe Cîțu, se înșală. Iar dacă n-au altceva mai bun de spus decât cât de erou a fost unul din colegii lor, trebuie să le reamintim că gestul agentului a fost unul de normalitate, asemănător cu al doctorului Denciu de la Piatra Neamț. Iar gestul eroic al doctorului care a ars la propriu ca să salveze niște vieți nu scuză mârlănia și mitocănia ălorlalți doctori de cer mită pe față pacienților.

Că domnul Bode și domnul Voiculescu nu dovedesc mare aplicare în a drege lucrurile din parohiiele lor, asta e o daravelă ce rămâne de comentat altă dată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here