Acasă Economie Dacă statul plafonează prețurile au de pierdut consumatorii și producătorii

Dacă statul plafonează prețurile au de pierdut consumatorii și producătorii

DISTRIBUIȚI

O eventuală plafonare a prețurilor pe durata stării de urgență ar putea avea efecte negative atât asupra consumatorilor, cât și asupra producătorilor, spune ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El adaugă că a fost înregistrată o creștere a prețurilor atunci când și cererea a fost mare, când cumpărătorii intrați în panică își făceau stocuri de alimente, dar că pentru produsele autohtone, cel puțin, prețurile și-au revenit la normal.

”Plafonarea prețurilor la raft – dacă noi, statul, impunem doar o plafonare creăm două efecte negative, încurajăm piața neagră și dispar de pe piață cei mai slabi producători. Noi, ca stat, nu avem dreptul să-i vulnerabilizăm pe aceștia”, a spus Oros la Digi24.

El a spus că, încă dinaintea stării de urgență, a fost discutată cu alte țări care au impus restricții de circulație formarea unor culoare verzi pentru transportul mărfurilor, în primul rând pentru alimente, furaje, medicamente și dispozitive medicale.

El a adăugat că a cerut primarilor să nu închidă piețele agro-alimentare pentru că acestea sunt mai sigure decât magazinele mici. În plus, acolo își vând produsele și producătorii locali.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a precizat, la rândul său, că nu sunt creșteri mari și uniforme în ceea ce privește alimentele și că cele mai mari scumpiri s-au înregistrat pe zona de produse medicale și sanitare – echipamente de protecție, măști, dezinfectanți. El adăugat că au fost înregistrate și scăderi de prețuri, la anumite produse. El a adăugat că și producătorii au dreptul să stabilească un preț maxim de revânzare a produsului lor.

În acest moment există o investigație în curs asupra unor companii care au crescut în mod nejustificat prețurile la echipamente și materiale sanitare. ”Se soldează cu amenzi foarte mari, 10% din cifra totală a vânzărilor. Sunt investigații de durată și încercăm să luăm măsuri acum”, a spus Chirițoiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here