Așa cum am promis cititorilor noștri ilfoveni revenim prin a prezenta un nume de ”dascăl de țară” peste care colbul ultării s-a așternut temeinic. Nu și în/peste arhivele pe care noi le-am consultat. Așadar, prezentăm documente din arhiva instituțiilor din acea vreme: Anuarul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice din anul 1893 și Ministerul Instrucțiunii și Cultelor – Serviciul statisticii – anuarul oficial – 1912
Vom prezenta fișa personală a unei învățătoare despre care noi nu avem alte informații. Poate a fost o fată ”voinică”, o fată care se lupta, bărbătește, cu vitregiile acelor timpuri. Poate a fost o fată fragilă, care s-a incumetat să se lupte, tot voinicește, de-a lungul județului Ilfov (mult extins în acea vreme) pentru a-i ”lumina” pe strămoșii noștri.
Să reproducem fișa acesteia, cu informații pe care le reproducem întocmai:
Zoe Popescu – Ionescu
– Născută la 22 mai 1871 în Bucureşti;
– Studii ext. Sector 2 Bucureşti;
Activitate:
– Învăţător suplinitor în Grădiştea Vlaşca numită la 15 februarie 1893;
– Bărcăneşti – Ialomiţa, numită la 1 noiembrie 1893;
– Ciulniţa – numită la 1 septembrie 1894;
– Învăţător cu gradul “provisor” de la 1 aprilie 1895 (în Tânganu);
– Învăţător cu gradul “definitiv” de la1901 (tot în Tânganu);
– Învățător la Plevna de la 15 octombrie 1903;
– Învățător la Căscioarele de la 1 octombrie 1905;
– Învățător la Cernica -Tânganu de la 1 septembrie 1907;
– Numărul statului personal 2.521 A;
Precizăm că în documentele pe care noi le-am parcurs rezultă că până în anul 1912, ca învăţătoare, în satul Tânganu, au fost două: prima Popescu Zoe şi apoi Ionescu Zoe. Am comparat fişele celor două cu prenume comun, Zoe şi nume diferit, Popescu-Ionescu, şi am ajuns la concluzia că este vorba de una şi aceeaşi persoană. Argumente: anul naşterii acelaşi – 1871, gradele obţinute în decursul anilor şi mai ales numărul statului personal, 2.521 A, care era unic în nomenclatorul învăţământului din acei ani. Probabil că domnişoara Zoe, iniţial Popescu, a devenit ulterior Ionescu prin căsătorie.
Mai important este să vorbim despre viața acestei învățătoare care, la 22 ani, a fost repartizată în satul ilfovean Grădiștea-Vlașca și apoi transferată, aproape anual, în alte sate din județ. Și toate aceste tribulații umane includeau un mediu nou, o casă, aprovizionare cu lemne, cu alimente, relații cu noii vecini, izolare etc. – VASILE BOLBOJA
