La 3 aprilie, se împlinesc 166 de ani de la semnarea actului prin care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat ”Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi”, document care marchează întemeierea Jandarmeriei de astăzi.
Acum, Jandarmeria este o instituţie apropiată de oameni şi a devenit un reper în ceea ce priveşte calitatea serviciului. Menţinerea acestui standard se bazează pe efortul zilnic al celor peste 27.000 de bărbaţi şi femei, care constituie principala sa forţă în îndeplinirea atribuţiilor.
Jandarmii ilfoveni vor sărbători acest moment festiv în mijlocul cetăţenilor în zilele de 1, 2 şi 3 aprilie a.c., prin organizarea unor puncte de informare: În data de 1 aprilie a.c. a funcționat un punct de informare, între 9.30 și 12.00, la Măgurele, și între orele 13.00 și 17.00 la Bragadiru. Ln 2. aprilie a.c. punctul de informare va fi la Popeşti Leordeni – orele 8.30 – 12.00, Pantelimon orele 12.30 – 15.00 și Voluntari – orele 16.00 – 18.00, iar la 3 aprilie la Otopeni – orele 8.30 – 12.30, Buftea – orele 13.00 – 15.00 și Mogoşoaia – 16.00 – 18.00.
În cadrul acestor puncte de informare sunt prezentate filme privind activitatea Jandarmeriei Române şi a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, autospeciale de intervenţie și tehnică de intervenţie şi a armamentului din dotare. De asemenea, vor fi distribuite flayere în care sunt prezentate un scurt istoric al Jandarmeriei Române, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov dar şi activităţile specifice pe care le desfăşoară jandarmii.
Cu această ocazie, vor fi organizate şi concursuri de tenis de masă, şah şi pescuit sportiv, iar cei mai buni militari din cadrul inspectoratului vor fi premiaţi.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ilfov va sărbători Ziua Jandarmeriei Române în cadru festiv la sediul instituţiei la 4 aprilie 2016, începând cu orele 13.30 la eveniment urmeând să participe cadrele inspectoratului şi invitaţi din rândul instituţiilor partenere.