Acasă Info Local Deputatul Daniel Ghiță vrea ca demnitarii români care se întâlnesc cu diplomați...

Deputatul Daniel Ghiță vrea ca demnitarii români care se întâlnesc cu diplomați străini să fie pedepsiți

DISTRIBUIȚI

Deputatul PSD de Ilfov Daniel Ghiță cere, într-o interpelare către premier și ministrul Justiției, să fie pedepsiți cei care au încălcat “fidelitatea față de România“. El sugerează că cei care se întâlnesc cu diplomați străini nu sunt fideli țării. Interpelarea lui Ghiță susține că îndatoririle cetățenești prevăzute în Constituție sunt “perimate prin neutilizare”, potrivit Newsweek.ro. El precizează ază că se referă la articolul 54 din Constituție, care prevede că (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră”, iar (2) ”Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege”.

Parlamentarul de Ilfov susține că sunt demnitari români care “nu au cetățenia română ori au și altă cetățenie” sau sunt cetățeni români care au funcții publice și care ”se întâlnesc discret cu personalul ambasadelor din București” sau au fost decorați de alte state. ”Cum respectă acești cetățeni aflați în funcții publice îndatorirea fundamentală de a fi fideli României?”, întreabă Ghiță.

În acest context, Daniel Ghiță le cere premierului Florin Cîțu și ministrului Justiției, Stelian Ion, să spună câte încălcări ale fidelității față de țară au fost sancționate de la intrarea României în NATO și UE.

Deocamdată, cei doi nu au răspuns.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here