Una dintre cele mari măgarii care se pregătește românilor de mai mulți ani si se amână timid este liberalizarea prețurilor din domeniul energiei și dereglementarea pieței gazelor și a energiei electrice este de părere deputatul liberal de Ilfov Daniel Gheorghe.
”Niciun partid politic și niciun guvern nu a avut curajul să spună nu și, în ciuda oricărui șantaj extern ori a oricărei posibile impuneri de la Bruxelles, să respingă definitiv acest proces. Inclusiv celebra OUG 114, lăudată de unii si hulită de alții, prevede acest parcurs de dereglementare care va duce la efecte nedorite pentru cetățenii români și consumatorii interni. Ca parlamentar PNL, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a determina Guvernul României să pornească o negociere serioasă la Bruxelles care să permită României să poată beneficia de una dintre cele mai mari resurse naționale: energia. Din dereglementarea pieței energetice vor profita doar marile monopoluri transnaționale care nu au nicio legătură cu utopia mâinii nevăzute care guvernează piața cât și competitori economici ai României care nu beneficiază de resursele naționale de care se bucură țara noastră. Așadar menținerea acestei reglementări a sectorului energetic nu numai că nu are nimic de-a face cu asistentionalismul public, ci este chiar o măsură de strategie economică națională care are implicații atât sub aspectul puterii de cumpărare a cetățeanului, a dinamicii industriale interne, cât și a securității energetice de care le place multora să vorbească neglijând, din păcate, esenlialul”, consideră parlamentarul ilfovean.