Titlul articolului nostru este simplu, clar. Așadar, concret spus: există posibilitatea unei voințe politice în capitalism? Adică spus, pe înțelesul tuturor, un partid care să aibă un program clar de guvernare pe mai mulți ani? Cum să aibă, de exemplu, în România, un partid post-decembrist o perioadă de stabilitate pe mai mulți ani pentru a-și stabili un program clar de guvernare! Cum se spune – ”pe toate planurile”: investițional, social, educațional, militar, de sănătate și nu le mai înșirăm pe toate, când în urma alegerilor (sau a moțiunilor de cenzură) iese învingătoare, de obicei, o coaliție eterogenă de partide?!
Noi, românii, ar fi trebuit să înțelegem că, în esență, capitalismul are regulile sale imuabile care, în istorie, au dus la progres: concurența liberă fără încorsetări ”statale”, planuri și altele. Dar, a apărut noul capitalism, care a corectat erorile inevitabile ale capitalismului incipient și a eliminat haosul care s-a născut într-o economie care devenise din ce în ce mai necontrolată, complexă, cu extindere cvasi-mondială.
Conducătorii aleși ai noilor țări intrate în patrimoniul neo-capitalismului mondial au căutat căi de integrare. Nu prea le-au găsit. Dar le-au venit în ajutor corporațiile multinaționale, care și-au întins tentaculele peste tot în lume. Nu prezentăm exemple concrete. Sunt arhicunoscute. Preferăm să ne întoarecem la ”oile noastre românești”.
Mulți, surprinzător de mulți, clamează ”lipsa voinței politice”. Extragem din atât de agitata viață politică post-decembristă doar câteva ”repere politice”. Vom încerca să prezentăm o listă incompletă a partidelor care au ”acontat/câștigat” puterea în România după primele alegeri libere din 1992. Credem că nu este o surpriză să descoperim puzderia partidelor care, într-un fel sau altul, au avut acces la ”cașcavalul puterii post-decembriste”. Pe lângă partidele istorice, PNL, PNȚ, PSD (cel tradițional) dar și altele nou născute pe faldurile Revoluției – FSN, cu variantele sale (FSN devenit din 1993, PD-FSN și FDSN devenit PDSR și, în cele din urmă, PSD – au apărut și altele – PDAR, PUNR, UMDR, PRM, PUR (devenit, ulterior, Partidul Conservator) etc. Ba chiar și un partid de sorginte caragialeană, Liber-schimbist. Au apărut aripi și aripioare, unele tinere la partidele tradiționale: PNL-AT, PNȚ-CD. Ca să nu mai vorbim de dizidențe cu nume atrăgătoare: alianțe (ApR), uniuni (UNPR), combinația politică, PDL sau folosindu-se de un nume sacru, România: Partidul România Unită, Pro-România și mai nou o formațiune care ne amintește de anii 1990 – USR (Uniunea Salvați România). Observăm că aproape toți sunt naționali și vor să salveze Romania! Dar România este integrată din 2004 în structurile militare ale NATO, care îi oferă o securitate națională deosebită, iar din 2007 este un membru activ al UE. Ba chiar în prima parte a anului 2019 România a asigurat Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Euroepene cu rezultate onorabile.
Întrebăm și noi, ca ilfoveni mai naivi: de cine trebuie să salvăm Romania? Unii spun că de comuniști! Dar vorba lui Paul Everac: a lupta în condițiile actuale cu comunismul este ca o luptă cu un elefant mort! Și totuși, de ce unii clamează lipsa unei, repetăm, ”voințe politice” să zicem, în domeniul învățământului. Păi cum să existe ”voință politică” atunci când un partid aflat la guvernare pe timpul mandatului său de maximum patru ani schimbă miniștri pe bandă rulantă? Atunci când un politician a propus, imediat după 1990, să se facă planuri naționale de lungă durată, indiferent de cine este la putere, a fost etichetat drept comunist și să ne mai lase în pace cu ”planurile sale cincinale”.
Până la urmă care este calea pentru a avea o ”voință politică”, folositoare pentru țară? Avem, în acest sens, și un exemplu concret european: Germania, care a renăscut din cenușa ultimului război mondial și a ajuns cea mai puternică forță economică a Europei. Și, implicit, politică. Dar germanii, conform scriitorului austriac Ștefan Zweig, au preferat (și preferă) un regim autoritar în detrimentul unei democrații prost înțeleasă și mai ales prost aplicată care în final duce la haos! Și unde este Germania, astăzi?! – VASILE BOLBOJA
