Acasă Anchete Destructurarea unui grup infracțional

Destructurarea unui grup infracțional

DISTRIBUIȚI

La data de 02.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează 38 de percheziții domiciliare  în municipiul București și pe raza județelor Ilfov și Călărași,  într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, spălarea banilor, deținere în afara antrepozitului fiscal și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate peste un kg de tutun și producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală vor fi conduse în vederea audierii, un număr de peste 30 de persoane cu privire la care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională.

În cauză s-a reținut că, în perioada 2017 – februarie 2023, membrii grupului infracțional, constituit  pe baza relațiilor de familie, a acționat pe două paliere, cel al traficului de persoane, proxenetism, spălarea banilor și cel al contrabandei cu tutun.
Astfel, parte dintre membri, au recrutat (prin inducerea în eroare sau profitând de starea de vulnerabilitate) mai multe persoane vătămate, în vederea exploatării sexuale. Membrii grupului au transportat, cazat și supravegheat  persoanele vătămate, colectând sumele de bani obținute de către acestea din practicarea prostituției în țări din vestul sau nordul Europei, respectiv Germania, Marea Britanie, Suedia, Danemarca și Irlanda.De asemenea, în perioada menționată, alți membri ai grupului au deținut și comercializat în mod ilegal, pe teritoriul României, tutun și produse din tutun, fiind creat un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 40.000.000 lei.

Astfel, în intervalul 2020 – 2022, un membru al grupului a efectuat un număr de 1.500 de livrări, comercializând aproximativ 2.500 kilograme de tutun, în valoare de 300.000 de lei.
În cursul urmăririi penale au fost identificate cantitățile de  6 tone frunză de tutun, 350 kilograme tutun de fumat și 200 kilograme tutun mărunțit.
Acțiunea este efectuată cu sprijinul serviciilor centrale ale Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ale Brigăzii de Combaterea Criminalității Organizate București, cu suportul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

 

 

4 COMENTARII

  1. […] La data de 02.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează 38 de percheziții domiciliare  în municipiul București și pe raza județelor Ilfov și Călărași,  […] Citeste mai mult […]

  2. […] La data de 02.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează 38 de percheziții domiciliare  în municipiul București și pe raza județelor Ilfov și Călărași,  […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here