Acasă Educatie Dezbatere despre învățământul dual, la Jilava

Dezbatere despre învățământul dual, la Jilava

DISTRIBUIȚI

Peste 100 de elevi din Berceni, Jilava, Cornetu, 1 Decembrie, dar și părinți, agenți economici, profesori, inspectori școlari și reprezentanți ai Consiliului Județean au discutat, la Jilava, despre beneficiile sistemului de învățământ dual, despre cele mai bune metode de implementare a sistemului și despre provocările pentru școli și companii.

Consiliul Județean Ilfov a fost reprezentat la dezbatere de președintele Marian Petrache și de administratorul public Ionel Scrioșteanu.

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Pentru Consiliul Județean Ilfov educația este o prioritate. Am construit grădinițe cu program prelungit, am modernizat școli, am demarat investiții în afterschool. Pasul următor este sprijinirea programelor în educație. Consiliul Județean Ilfov este promotorul sistemului de învățământ dual, care va fi implementat începând cu anul școlar 2019-2020. Învățământul dual este soluția pentru lipsa forței de muncă din România, pe de o parte și pentru tinerii care vor să intre mai repede în câmpul muncii, pe de altă parte. Mi-aș dori ca părinții să aibă mai multă deschidere pentru acest tip de învățământ. Copiii lor pot învăța o meserie și pot ajunge să se întrețină singuri chiar înainte de vârsta majoratului”.

Învățământul dual este o formă de învățământ dedicată absolvenților de gimnaziu, organizată doar în parteneriat cu operatori economici. Cursurile durează trei ani, timp în care companiile asigură pregătirea practică a elevilor, burse de studii și alte cheltuieli necesare pentru formarea profesională. Elevii fac 20% practică și 80% teorie, în primul an de studiu și ajung ca în ultimul an, să aibă 75% practică și 25% teorie.

Florentina Costea, inspector școlar general al ISJ Ilfov: ”Liceele din Ilfov nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din București. Avem licee cu tradiție în învățământ profesional, din toamnă vrem să implementăm și sistemul dual”.

Din anul școlar 2019-2020 în județul Ilfov vor fi organizate șapte clase de învățământ dual, la liceele din Ciorogârla, Buftea, Voluntari, Dragomirești-Vale, Brănești, Chiajna.

Felicia Săndulescu, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic: ”Învățământul dual nu reprezintă un drum închis. E o deschidere spre piața muncii, cu posibilitatea de a continua studiile. Acest traseu de învățământ dual ne poate ajuta să creștem economia județului, dar și nivelul de salarizare”.

Dezbateri privind învățământul dual vor avea loc în județ și zilele următoare: marti, la Școala nr.1 Pantelimon, miercuri la Liceul Tehnologic ”Doamna Chiajna”, Roșu, Chiajna și joi la Școala Gimnazială nr.1 Moara Vlăsiei, anunță CJ Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here