Home Uncategorized DIN MISTERELE MORŢII PRIMARULUI DIN JILAVA

DIN MISTERELE MORŢII PRIMARULUI DIN JILAVA

SHARE

Au apărut cereri privind retragerea comunei din judeţul Ilfov şi trecerea la Sectorul 4 

Gheorghe Brotea, primarul interimar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, a fost găsit, după cum se ştie, spânzurat, în dimineaţa zilei de joi, 6 septembrie. El deţinea interimatul la Primăria Jilava pentru că, edilul localităţii, Adrian Mladin, reales la 10 iunie din postura de independent, susţinut de PP-DD, este arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

 

Gheorghe Brotea, primarul interimar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, a fost găsit, după cum se ştie, spânzurat, în dimineaţa zilei de joi, 6 septembrie. El deţinea interimatul la Primăria Jilava pentru că, edilul localităţii, Adrian Mladin, reales la 10 iunie din postura de independent, susţinut de PP-DD, este arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Ciudat este că, în acelaşi imobil, în 1997, soţia fostului proprietar al casei şi-a pus capăt zilelor tot prin spânzurătoare. Imediat după incidentul din acel an, fostul proprietar a scos casa la vânzare. Câţiva ani mai târziu, Gheorghe Brotea, care provine dintr-o familie veche din comuna Jilava, a cumpărat imobilul şi l-a renovat în totalitate. Fostul proprietar, angajat al Primăriei din Jilava la acea vreme, nu a vrut să îi dea casa în primire decât după ce a distrus scara de beton de care soţia sa îşi legse ştreangul.

“Lângă el erau un scăunel şi o măsuţă pe care era o ceaşcă de cafea din care băuse puţin. Pe acel scăunel s-a suit când şi-a pus laţul de gât”, spunea un cunoscut înainte să vină Poliţia şi reprezentanţii de la Medicină Legală.

Mai mulţi localnici îl acuză, verbal, pe un alt candidat la postul de primar, Cristian Drăgan, şi pe primarul arestat Adrian Mladin că ar fi făcut, deseori, presiuni asupra lui Brotea pentru a demisiona. “Era un om foarte corect! Recent l-au acuzat că a furat nişte bani care fuseseră folosiţi de fapt pentru renovarea dispensarului. Au făcut tot posibilul să îl determine să plece din Primărie. Îl înjurau pe stradă, îl ameninţau fel de fel de indivizi. Drăgan punea presiune să-şi dea demisia ca să îi ia locul de viceprimar şi automat să preia el interimatul. Din puşcărie, Mladin îl ameninţa şi el! Şi asta pentru că a scos la iveală o serie de contracte pe care se plătise mult mai mult decât trebuia. Anumite lucrări nici nu au fost începute şi banii au fost plătiţi, iar firmele acelea nici nu mai există! E o mafie infernală în Primăria Jilava, iar el nu a mai făcut faţă. Luni, 10 septembrie, aveau şedinţă şi urma să îşi prezinte demisia”, a povestit un alt localnic.

Cunoscuţii susţin că Gheorghe Brotea, fost ofiţer de poliţie şi avocat, intrase în depresie de când ocupa funcţia interimară la Primăria Jilava şi că se plângea că nu poate să remedieze nimic în instituţie. Avea, totodată, datorii mari la bănci, ratele ajungând la câteva mii de lei lunar. Şi el, la rându-i, era acuzat că a preluat aceleaşi practici în privinţa contractelor, pentru multe dintre acestea plătind mult mai mult decât ar fi fost normal. Apropiaţii susţin că numai pentru campania electorală din luna iunie Brotea s-a împrumutat 40.000 de euro. După cum povesteşte menajera familiei, ultima oară când au stat de vorbă Brotea i-ar fi spus că nu mai poate suporta stresul şi că are de gând să îşi pună capăt zilelor.

În ultima vreme, au apărut voci care cer desfiinţarea primăriei, retragerea comunei din judeţul Ilfov şi trecerea la Sectorul 4. Aceleaşi cereri au existat şi în urmă cu 22 de ani.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here