Acasă Educatie Direcția de Asistență Socială Pantelimon: ”Vreau și eu o jucărie!”

Direcția de Asistență Socială Pantelimon: ”Vreau și eu o jucărie!”

DISTRIBUIȚI

Primăria orașului Pantelimon, prin Direcția de Asistență Socială, dă startul unei noi campanii umanitare menite să ajute copiii proveniți din familii defavorizate din comunitate.

Campania ”Vreau și eu o jucărie” are ca țintă colectarea unui număr cât mai mare de jucării, care vor fi distribuite ulterior copiilor nevoiași din orașul Pantelimon.

Mesajul Direcției de Asistență Socială Pantelimon are două ținte: una către cetățenii orașului Pantelimon, pe care îi dorește implicați în activitățile sociale ale comunității și, bineînțeles, scopul principal este ajutorarea copiilor care vor avea posibilitatea să se bucure, poate pentru prima oară în viața lor, de o jucărie.

În schimbul jucăriei, oamenii implicați în campanie vor primi în dar zâmbetul copilului, afișat printr-o poză, pe pagina de Facebook a Direcției de Asistență Socială Pantelimon (www.facebook.com/DASPantelimon).

Cu siguranță orice copil are cel puțin o jucărie pe care a abandonat-o într-un colț sau a uitat de ea și de care s-ar putea bucura un alt micuț, provenit dintr-un mediu defavorizat.

Haideți în număr cât mai mare să facem cât mai mulți copii din comunitatea noastră să zâmbească, donând o jucărie nouă sau folosită, hăinuțe, dulciuri, alimente neperisabile sau produse de igienă!

Vă așteptăm pentru donații, până în data de 30 mai, la sediul nostru din Strada Sfântul Gheorghe numărul 32, oraș Pantelimon, județ Ilfov sau la numărul de telefon: 0752.297.117, ori pe e-mail la adresa: asistenta.sociala@primariapantelimon.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here