Miercuri, 2 noiembrie, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române a avut loc întâlnirea şefilor autorităţilor de frontieră din statele membre ale Forumului Salzburg, la care au participat şefi şi reprezentanţi ai poliţiilor de frontieră din 6 state europene (Bulgaria, Cehia, Croația, Slovacia, Slovenia și Ungaria) şi România.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării pentru asigurarea securității în regiune în contextul conflictului din Ucraina și au revizuit ultimele tendinţe şi măsurile luate în domeniul migraţiei ilegale.
Prin specificul poziţiei sale geografice, având în vedere rutele de migraţie ilegală existente în regiune, România, ca frontieră externă a Uniunii Europene, monitorizează permanent evoluţiile fenomenului migraţiei, în special în zona de sud şi sud-est a Europei, pentru a putea răspunde eficient eventualelor situaţii de criză. În context au fost puse în discuție provocările actuale și măsurile pentru sprijinirea Statele Membre ale Forumului Salzburg pentru gestionarea fenomenului migrației ilegale.
Totodată, s-a discutat posibilitatea unei abordări comune în ceea ce priveşte consolidarea securităţii şi cooperării la frontierele externe în regiune, în vederea identificării unor metode de răspuns cât mai eficiente la adresa provocărilor generate de implementarea conceptului de gestionare a frontierelor.
Forumul Salzburg este o formă de cooperare între Ministerele de Interne regionale ale statelor membre (Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Croaţia), bazat pe iniţiativa austriacă din anul 2000, care se doreşte a fi o platformă pentru dialog multilateral şi cooperare privind problemele de securitate internă.
Președinția se asigură semestrial de fiecare stat membru pe principiul rotației
Miniștrii de interne se întâlnesc bianual în cadrul Conferinței ministeriale a Forumului Salzburg, prilej cu care se adoptă o Declarație comună. Conferința ministerială este în mod tradițional urmată de întâlnirea Grupului Prietenilor Forumului Salzburg din Balcanii de Vest și din Republica Moldova.
În prezent, România asigură Președinția Forumului Salzburg, iar în perioada 15-16 noiembrie, la București, va avea loc Conferința ministerială. Totodată, vor fi organizate grupuri de lucru specializate pe problematici de actualitate în domeniile de interes ale Forumului, precum gestionarea frontierelor externe, cooperarea polițienească, protecția martorilor, precum și gestionarea consecințelor agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
Anterior, România a asigurat președinția Forumului în perioada ianuarie-iunie 2018.