În urma publicării în Monitorul Oficial a OUG nr. 143/2021 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, ANRE a aprobat Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale.
Astfel, operatorul de distribuție nu poate refuza solicitările de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale și este obligat să asigure, în limita planurilor anuale de investiții și în condiții de eficiență economică, finanțarea și realizarea lucrărilor de extindere a sistemului de transport sau de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în perimetrul concesionat.
În cazul clienților finali casnici, contravaloarea lucrărilor necesare realizării racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale se suportă integral de către operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, până la limita valorii medii a unui racord, stabilită pe baza unei metodologii aprobate de ANRE. Pentru a simplifica procesul de racordare, solicitantul poate suporta financiar contravaloarea lucrărilor de racordare și de proiectare, urmând să fie despăgubit de operator până la limita contravalorii medii a unui racord. Returnarea sumelor finanțate de solicitant pentru instalația de racordare se realizează în tranșe anuale egale, într-un interval de 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum sau în integralitate, în limita valorii medii a unui racord, în maximum 30 de zile de la data punerii în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum al solicitantului.
În cazul clienților noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare, se suportă integral de către aceștia
Cererile de racordare depuse până la finele anului trecut sunt soluționate conform regulamentului de până atunci.