Acasă Politic Dorneanu și-a declarat neconstituțională propria lege!

Dorneanu și-a declarat neconstituțională propria lege!

DISTRIBUIȚI

Amenzile din starea de urgență anulate de CCR au fost decise în 2004 chiar de Dorneanu, ca șef al Camerei Deputaților

Șeful CCR a stabilit că amenzile date în perioada stării de urgență, pe baza ordonanțelor militare, în epidemia de coronavirus, sunt neconstituționale, deși acestea fuseseră promovate și adoptate chiar de el, în urmă cu 16 ani, pe când conducea Camera Deputaților.

Noiembrie 2004: Spre finalul guvernării Iliescu-Năstase, șeful Camerei Deputaților, Valer Dorneanu, conduce ședința în care este adoptată Legea 453 privind starea de urgență; el însuși o votează. Mai 2020: șeful CCR, Valer Dorneanu, declară neconstituțională Legea 453.

Pe 1 noiembrie 2004, Valer Dorneanu semna, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, Legea nr. 453 (publicată în Monitorul Oficial pe 12 noiembrie 2004), care aproba Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/1999, privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

Pe OUG 1/1999 s-au operat atunci 40 de modificări, iar la punctul 34 se menționa: “Articolul 28 va avea următorul cuprins – Nerespectatea prevederilor Art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000.000 de lei (100 de lei noi – n. red.) la 50.000.000 de lei (5.000 de lei noi – n. red.), pentru persoane fizice, și de la 10.000.000 de lei (1.000 de lei noi – n. red.) la 700.000.000 de lei (70.000 de lei noi – n. red.) pentru persoane juridice”.

Articolul 9 al legii respective prevedea: “Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanță de urgență, în actele normative conexe, precum și ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite”.

Decretul prezidențial nr. 195 din 16 martie 2020 făcea referire tocmai la Legea 453/2004, adoptată de Valer Dorneanu pe când era deputat PSD și președintele Camerei Deputaților.

Pentru ca nebunia să fie completă, CCR – condusă de Dorneanu – a justificat decizia de neconstituționalitate a declarării stării de urgență, în martie 2020, prin faptul că tocmai articolul 28 (pe care l-am redat mai sus) ar încălca legea!

Iată, negru pe alb, motivația CCR publicată miercuri, 6 mai: “(…) În concluzie, Curtea a constatat că prevederile art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1, alin. (5) din Constituţie, precum și principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art. 53, alin. (2) din Constituție”. – Sursa: Ziaristii.com

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here