Acasă Anchete DOSARIL ”MITĂ PENTRU AVANSĂRI” AGAȚĂ ȘI ILFOVUL

DOSARIL ”MITĂ PENTRU AVANSĂRI” AGAȚĂ ȘI ILFOVUL

DISTRIBUIȚI

Decizie fără precedent a  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Doi generali şi 95 de militari au fost condamnaţi în dosarul angajărilor ilegale de la unităţile Breaza şi Piteşti. Printre aceștia, și un important nume din Ilfov – colonelul Dan Costel Crăciuneanu, din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov.

 Candidaţii cumpărau subiectele cu bani grei: zeci de mii de euro ajungeau la şefii care trucau examenele. Toţi au fost găsiţi vinovaţi pentru fraudarea concursurilor de angajare. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs la completul de cinci judecători ai instanței supreme.

Generalul Marian Ion a primit patru ani de închisoare cu executare, în timp ce pedepsele celorlalţi nu depăşesc doi ani de închisoare cu executare.

În decembrie 2010, instanţa supremă a dispus arestarea preventivă a celor cinci ofiţeri, printre care generalul de brigadă Marian Ion şi generalul maior Mihai Chiriţă, în dosarul privind favorizarea unor persoane la angajarea în MApN.

General de brigadă Marian Ion este acuzat de instigare la fals intelectual, în formă continuată (38 de acte materiale), instigare la uz de fals, în formă continuată (38 de acte materiale), instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (38 de acte materiale), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

În luna august 2010, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, au avut loc două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi subofiţeri, constând în probe scrise la materiile limbă engleză, matematică-fizică, legislaţie, pregătire militară generală şi psihotehnică.

Conform rechizitoriului cauzei, aveau loc concursuri „pe filieră directă” (cu elevii şcolilor), respectiv „pe filieră indirectă” (aplicanţi direct pentru postul de subofiţer), pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi subofiţeri, constând în probe scrise la materiile limbă engleză, matematică-fizică, legislaţie, pregătire militară generală şi psihotehnică.

În Breaza, la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare, se făcea preselecţia celor care urmau să ajungă la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre”„Basarab I” Piteşti. De aici începea traseul şpăgilor întrucât candidaţii aveau de trecut testele medicale, psihologice, probele sportive şi interviurile.

În 2009, generalul de brigadă Marian Ion, adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (care până în 2006 avea în subordine Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza) îl contacta pe comandantul Centrului Breaza, colonelul Constantin Richea. La întâlnirea stabilită a participat o terţă persoană, angajată la Unitatea Militară 02414, Centrul de Medicină Preventivă, prezentată de generalul Marian Ion colonelului Richea drept o persoană „de încredere”.

Pentru evitarea interceptărilor telefonice, comunicarea se făcea prin bilețele, pe care erau trecute numele celor care urmau să treacă de preselecţie.  Generalul niciodată nu discuta cu militarii, de strângerea șpăgilor ocupându-se omul-cheie de la UM 02414. Acesta a a fost prins în flagrant – delict și a ales să colaboreze cu procurorii DNA.

La Piteşti, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” unde ajungeau cei care treceau preselecţia de la Breaza, generalul Mihai Chiriţă, şef de Direcţie în Statul Major al MAPN (fost comandant de unitate la Piteşti), aranja concursurile. La fel ca la Breaza, generalul Chiriţă trimitea bileţele cu numele candidaţilor care urmau să câştige sau aranja concursurile prin convorbiri telefonice, codat, folosind termenii ”internat” (candidatul care dăduse şpagă) şi ”doctor” (cadrul militar care trebuia să primească biletul cu numele candidatului). Printre ”doctorii” descoperiţi de ofiţerii anticorupţie se aflau alţi trei ofiţeri superiori, locotenent-colonelul Dan-Costel Crăciuneanu (n.r.- întocmea dosarele candidaţilor), şef Birou Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov,  maiorul Crinu Ionuţ Onel, din cadrul Şcolii de aplicaţii pentru unităţi de luptă „Mihai Viteazu” Piteşti şi şeful său colonelul inginer doctor Vasile Belciug, fost comandant al Garnizoanei Piteşti dar şi al Şcolii de Aplicaţii „Mihai Viteazu”.

Militarii au ”picat” din cauza greşelii unui cadru militar care trebuia să furnizeze candidaților răspunsurile corecte pentru engleză şi matematică-fizică. Acesta a dat doar răspunsurile la proba de limba engleză, nu și pentru matematică-fizică, iar  candidaţii au picat. Supăraţi că au picat, candidații au cerut banii înapoi, folosind chiar numerele de telefon monitorizate de procurori și oferind acestora informații.

În decembrie 2010, ofițerii au fost reținuți, dar ÎCCJ i-a obligat să nu părăsească localitatea.

Conform vranceamedia.ro, alţi şapte ofiţeri din comisiile de examinare au fost puşi sub învinuire, sub acuzaţia că, în calitate de membri ai comisiilor de examinare din august 2010, s-ar fi asociat cu cei doi generali pentru a favoriza mai multe persoane la două concursuri. Cei şapte sunt coloneii Constantin Richea, comandantul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza, Valerică Diaconu, comandantul Şcolii Militare de Aplicaţii pentru Unităţi de Luptă “Mihai Viteazu” Piteşti, şi Nicolae Zamfirache de la aceeaşi unitate, precum şi locotenent-coloneii Mihai Bocanu şi Paul Bădicu şi maiorii Ovidiu Boşotar şi Cornel Nae, au declarat surse judiciare.

Constantin Richea, comandantul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza, Valerică Diaconu şi Nicolae Zamfirache sunt acuzaţi de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, pentru că ar fi conlucrat cu generalii Marin Ion şi Chiriţă Mihai la admiterea nelegală a unor persoane în urma a două concursuri derulate la cele două unităţi în anul 2010. Aşadar…  CĂLIN MATEI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here